Lista neregulilor din proiecte europene pentru care Timişoara a fost penalizată cu şase milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penalizată cu peste 10 milioane de lei din cauza unor nereguli în implementarea proiectelor europene din POR 2007 – 2013, Primăria Timişoara a pierdut cinci din cele opt procese prin care contesta corecţiile financiare aplicate. Trei procese, care vizează corecţii financiare de aproximativ patru milioane de lei, sunt încă pe rol.

Primăria Timişoara a atras prin cele 34 de proiecte, implementate prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, peste 415 milioane de lei, cea mai mare parte bani europeni nerambursabili. Potrivit unor date intrate în posesia „Adevărul”, din totalul sumei pe care o putea să o obţină, primăria a pierdut peste10 milioane de lei, reprezentând 2,45 la sută, ca urmare a corecţiilor financiare aplicate din cauza unor nereguli în organizarea licitaţiilor pe anumite proiecte.

Astfel, Primăriei Timişoara i-au fost aplicate corecţii de peste 10 milioane de lei pentru nouă din cele 34 de proiecte implementate. În urma acestor corecţii, Primăria Timişoara a deschis opt procese, iar cinci dintre procese, care vizau suma de şase milioane de lei, au fost pierdute definitiv de municipalitate, celelalte trei fiind în faza de recurs. În ciuda sentinţelor definitive, primarul Nicolae Robu susţine că primăria a acţionat corect şi dă vina pe Guvern pentru modul în care a negociat condiţiile de finanţare cu Comisia Europeană. 

„Este o situaţie absurdă, care cred că nu se aplică în nicio ţară, să ţi se aplice corecţii când tu, de fapt, lucrezi corect. Se spune de către cei de la Comisia Europeană că nu am respectat libera concurenţă punând la licitaţii condiţie de experienţă prealabilă. Când ai lucrări extrem de importante cum sunt pasajele, cum este reabilitarea unei zone istorice, să te laşi pe post de cobai, nu îţi permiţi când este vorba de lucruri extrem de importante. Mi se pare că, în orice caz, Guvernul României nu a negociat corect. Trebuie să pună piciorul în prag pe tema asta. Eu nu cred că în Polonia se aplică vreo corecţie financiară pe un astfel de motiv”, a spus Nicolae Robu

Lista proiectelor pentru care s-au aplicat corecţii financiare şi pentru care s-au pronunţat sentinţe definitive:

Titlu Proiect Reducere Procentuala Valoare Maxima Corectie          [Lei] Abatere Reabilitare strada Iancu Văcărescu – tronsonul cuprins între b-dul Regele Carol şi b-dul 16 Decembrie 1989 5% 5,681.25 tratament inegal   25% 2,114.75 atribuire contract fara procedura competitiva   5% 130,000.00 cerinte restrictive Reabilitarea spaţiilor publice din Centrul Istoric al Municipiului Timişoara 2% 11,111.10 cerinte restrictive   100% 15,950.00 divizare artificiala contract   2% 21,404.00 cerinte restrictive   10% 3,497,787.14 cerinte restrictive Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor canalului Bega 10% 2,542,675.10 cerinte restrictive   5% 21,016.94 tratament inegal Modernizare Strada Cloşca şi extindere la 4 benzi - sectorul Bulevardul Cetăţii - Strada Ovidiu Balea 5% 5,238.75 nerespectarea principilui proportionalitatii Modernizarea staţiilor de transport public intermodal la nivelul polului de creştere Timişoara 10% 9,750.00 nerespectarea principilui proportionalitatii
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite