Incendiu la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Timişoara. Şase trenuri staţionează în gări de pe traseu
0Traficul feroviar este oprit luni dimineaţă pe ruta Arad - Timişoara după ce locomotiva unui tren de călători a fost afectată de un incendiu. Şase trenuri staţionează în gări de pe traseu.
UPDATE „Începând cu ora 09:50, a fost redeschisă circulaţia feroviară între staţiile Şag şi Vinga.
În urma incendiului care s-a produs la locomotiva trenului R 2602 (Arad – Timişoara Nord) în staţia Şag, au fost afectate un număr de 9 trenuri aparţinând CFR Călători, cu întârzieri cuprinse între 70 şi 300 de minute.
Sunt posibile şi alte întârzieri de trenuri operate de CFR Călători pe alte rute, generate de necesitatea asigurării legăturilor pentru toţi călătorii până la destinaţia finală. Personalul de tren al CFR Călători este instruit să ofere informaţii călătorilor despre situaţia trenului şi să le acorde asistenţă pentru asigurarea legăturilor cu alte trenuri ale CFR Călători.
Totodată, în staţiile mari, CFR Călători va oferi apă şi produse preambalate la călătorii din unele trenuri afectate de acest incident. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi le mulţumeşte pentru înţelegere.” se precizează într-un comunicat de presă transmis de CFR.
„Traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile CF Şag şi Vinga, (linie simplă electrificată), unde în cursul acestei dimineţi, la locomotiva trenului R 2602 s-a produs un incendiu”, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
La faţa locului s-au deplasat pompierii, care au intervenit pentru stingerea incendiului, şi o drezină pantograf, care va face verificări la linia de contact.
Şase trenuri de călători staţionează în gările adiacente, aşteptând redeschiderea circulaţiei. Acestea vor ajunge la destinaţie cu întârziere.