FOTO Opera Română şi Teatrul Naţional din Timişoara sunt greu accesibile persoanelor cu handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Ceva de spus a realizat un experiment pentru a demonstra cât de greu le este persoanelor cu handicap să ajungă la cultură în clădirea Operei şi a Teatrului.

O echipă de la Asociaţia Ceva de spus a ţinut să vadă condiţiile pe care Opera Română şi Teatrul Naţional din Timişoara le oferă persoanelor cu dizabilităţi. Aventura lor la piesa “Cavaleria rusticană” a dovedit că accesul la cultură nu este tocmai simplu pentru ei.

“Experienţa a fost interesantă pentru noi, dar trebuie să recunoaştem: am avut parte de multe aventuri! La intrarea în clădirea Operei se afla o rampă abruptă pe care cu greu am putut-o urca deoarece afară ploua şi era umedă. Ca să pot intra în clădire dar şi în sala de spectacol, mereu agăţam o uşă la roată. Deşi am solicitat ajutor pentru a putea ajunge în sala de spectacole, nu am primit nici un ajutor din lipsă de plasatori. Astfel, am fost nevoiţi să ne descurcăm pe cont propriu”, a povestit Raluca Popescu, copreşedinte la Asociaţia Ceva de Spus.

Din lipsa accesibilizării, scaunul rulant a fost luat pe sus şi a fost urcat un etaj până în sala de spectacol. 

“Mai târziu, aveam să aflu că au fost chemaţi şi pompierii care să ajute la ridicarea scaunului. Nu a mai fost nevoie, pentru că deja eram în sală. În sala de spectacol am stat pe rândurile din spate. Spaţiul era atât de îngust încât scaunul rulant nici nu încăpea amplasat mai în faţă. Scaunul rulant stătea în pantă, lucru care mi-a dat o stare de disconfort pe toată durata spectacolului. Vizibilitatea a fost destul de slabă acolo unde am stat, scaunul din faţa mea era gol, şi aşa am reuşit să mai zăresc câte ceva pe scenă”, a mai spus Raluca Popescu.

image

Aceleaşi probleme la urcarea scărilor pentru a ajunge la baie. “Uşa era foarte strâmtă iar scaunul rulant a intrat foarte greu. De asemenea, chiuvetele erau amplasate prea sus pentru a putea ajunge să mă spăl pe mâini”, a mai spus Popescu.

Nu există balustrade în "Palatul Culturii"

Lipsa unei balustrade în clădirea Operei este o altă problemă. Unei persoane cu probleme fizice îi este dificil să urce scările fără să se poată ţine de o balustradă.

image

“Aceste probleme nu ar trebui să existe când vine vorba despre acces la cultură. Ne dorim găsirea celor mai bune soluţii la problemele menţionate, iar persoanele cu dizabilităţi să se poată bucura de un spectacol fără să întâmpine obstacole”, a mai declarat Raluca Popescu.

Asociaţia Ceva a reuşit să rezolve problemele la Muzeul de Artă, cât şi la Teatrul Maghiar şi Teatrul German, iar acum doreşte să devină un partener şi pentru Opera şi TNT..

“Prima colaborare reuşită a fost cu Muzeul de Artă, care a achiziţionat un dispozitiv care ajută să urce persoanele aflate în scaun cu rotile. Teatrul Maghiar şi Teatrul German sunt în acest moment în faţa achiziţionării unui asemenea dispozitiv. Înţelegem valoarea arhiteturală a clădirii Operei, nu se pot interveni partea de design, să montezi un lift. Însă există şi alte instrumente care să ajute persoanele cu handicap. Muzeul de Artă a achiziţionat o liză, un dispozitiv cu şenile cu care se poate urca uşor. La fel vor face şi cei de la Teatrul Maghiar şi Teatrul German. Dacă vrem să devenim Capitală Culturală Europeană instituţiile trebuie să ofere acces la cultură tuturor persoanelor. Noi vrem să devenim parteneri în rezolvarea problemei şi cu Opera şi Teatrul Naţional”, a adăugat Zoltán Szövérdfi-Szép, directorul Asociaţiei Ceva de spus.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite