FOTO Manifest anticorporatist: povestea lui Manu, care a făcut ocolul Pământului în căutarea fericirii. La întoarcere a scris o carte şi a făcut un copil

Manu Băbescu a pornit în aventura vieţii sale după ce şi-a dat demisia dintr-o corporaţie. Apoi, timp de un an, a străbătut planeta împreună cu soţul ei şi a scris pas cu pas despre experienţele lor. Cel mai important lucru pe care l-a înţeles în această călătorie este că oamenii trebuie să facă ceea ce le place.

Acum doi ani, Manu lucra în comunicare la o mare companie din Timişoara. Era pasionată de călătorii încă din timpul Facultăţii de Jurnalism; petrecuse un semestru în Suedia şi aproape un an în India. Nu a avut însă curajul să îşi dea demisia şi să plece de acasă pentru un an, doar cu rucsacul în spate, până nu l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soţ, Răzvan. „Singură n-aş fi făcut asta, dar am găsit omul care să rezoneze la acest plan aproape nebunesc“, explică ea.

Planul era unul îndrăzneţ. Din banii puşi deoparte, şi-au cumpărat un „round the world flight ticket“, adică un pachet care cuprindea şapte zboruri intercontinentale. Datele prestabilite ale zborurilor erau singurele repere în drumul pe care urmau să îl parcurgă într-un an de zile. Trebuia să evite perioadele dificile din fiecare zonă prin care urmau să treacă, ceea ce a făcut din etapa de planificare un proces aproape la fel de complicat precum călătoria în sine.

Au ales traseul. Acesta începea cu decolarea din Londra în primăvara lui 2010, şi se continua cu Peru,  Bolivia, Brazilia, Argentina, Chile, Noua Zeelandă, Insulele Fiji, Australia, Singapore, Thailanda, Laos, Vietnam, Cambodgi , Malaezia, Jakarta, Indonezia, Insula Bali, Malaezia din nou, apoi Singapore, India, Londra şi de acolo înapoi în Timişoara, în primăvara lui 2011. Un an de zile, cinci continente şi mii de kilometri de parcurs.

Locuri care îţi taie respiraţia

„A trebuit să ne găsim cazare pe parcurs, m-a ajutat şi contul de pe site-ul couchsurfing.org. Este un site dedicat oamenilor care călătoresc ieftin prin toată lumea şi sunt dispuşi să găzduiască alţi călători. Eu am găzduit, la rândul meu, persoane care aveau nevoie de cazare.  Susţin genul acesta de călătorie, sunt esenţiale interacţiunea cu localnicii, mersul în locuri mai puţin turistice şi contactul direct cu cultura lor, aşa ajungi să cunoşti cu adevărat un loc“, declară Manu.  

„Eu practic alpinismul, iar în Noua Zeelandă am avut ocazia să ajung, pur şi simplu din greşeală, în locuri pe care nu le-aş fi găsit ca simplu turist. Şi în Buenos Aires am cunoscut un băiat care ne-a arătat o latură mai puţin cunoscută a oraşului“, explică timişoreanca. Cei doi nu au evitat, însă, locurile cele mai cunoscute, împânzite cu turişti, care trebuiau totuşi văzute. „Macchu Picchu, de exemplu, este unul dintre locurile cele mai vizitate şi pur şi simplu îţi ia respiraţia“, povesteşte Manu.

„Cu cât călătoream mai mult, cu atât ne dădeam seama că nu am văzut nimic“

Deşi îi este imposibil să aleagă cel mai frumos loc văzut în călătorie, Manu şi le aminteşte pe cele care au surprins-o cel mai tare. „Fiecare loc a avut ceva special. În Bolivia, de exemplu, m-a frapat că lumea crede în vrăjitoare în secolul 21, chiar în capitală. Iar în Noua Zeelandă, ei încă se tatuează din cap până în picioare, ca şi cum şi-ar desena istoria neamului lor pe piele. Acolo oamenii aveau o legătură foarte puternică cu natura, la nivel organic, şi o gândire de tip «new age», cu care m-am identificat. Unele locuri aveau un aspect ireal, ca Insulele Fiji de exemplu, unde peisajele păreau scoase dintr-un film. Era un mare contrast faţă de lumea de acasă“, povesteşte ea.

Cei doi au avut parte şi de experienţe neplăcute în anul petrecut pe drum. Au avut dificultăţi în obţinerea vizei de India, li s-a furat echipamentul de alpinism în Peru, hainele şi ceasurile, iar în Thailanda, spre sfârşitul călătoriei, cu sistemul imunitar slăbit, amândoi s-au îmbolnăvit. Oricât de bine şi-ar fi planificat călătoria, unele riscuri nu puteau fi evitate. În plus, după mii de kilometri parcurşi şi zeci de oraşe vizitate, totul devine copleşitor. „La un moment dat, ajungi la o saturaţie informaţională, vrei doar să te relaxezi“, mai spune Manu.

„Jurnal de călătorie în jurul lumii“

De-a lungul călătoriei, Manu Băbescu a petrecut mult timp scriind. A transpus în cuvinte, pas cu pas, toate locurile văzute, oamenii întâlniţi şi experienţele trăite, alături de gândurile şi trăirile proprii. Iar la întoarcerea acasă, le-a adunat pe toate într-o carte, intitulată „În căutarea fericirii. Jurnal de călătorie în jurul lumii“. „Titlul este oarecum ironic, se referă la mirajul călătoriei, la dorinţa de a pleca de acasă cu orice preţ. Noi ne-am întors, dar cu o percepţie diferită. Oamenii, rămânând în acelaşi loc, sunt prinşi într-un fel de inerţie. O călătorie de genul acesta îţi deschide orizonturile“, spune Manu.

„Inclusiv la nivel de clasă politică ajungi să vezi altfel lucrurile. Nu e normal ce se întamplă la noi. Chiar şi în ţări mult mai sărace material, lumea e mai bogată spiritual. La noi lipseşte mândria că suntem români, dorinţa de a lupta pentru o cauză, de a nu renunţa, cum e la Cluj cu Roşia Montană“, detaliază ea.

Chiar dacă este familiarizată cu scrisul şi are deja numeroase articole publicate, Manu consideră „Jurnalul de călătorie“ debutul său literar. „Călătoria a fost pentru mine şi un pretext de a mă dezvolta pe plan artistic, o căutare. Din fericire, lumea a reacţionat foarte bine la apariţia cărţii, probabil este de vină şi subiectul, ineditul unei călătorii în jurul lumii“, declară Manu.

O familie de călători

Cartea nu este însă singura “realizare” a sa din timpul călătoriei în jurul  lumii. La întoarcerea acasă, Manu era însărcinată, iar acum este mama unui băieţel de 10 luni. Întrebată cum îmbină viaţa de familie cu pasiunea sa pentru călătorii, Manu declară că ea şi soţul ei au fost deja cu cel mic în Austria şi în Grecia şi nu intenţionează să se oprească aici. „Depinde mult de persoană, un copil nu trebuie să fie motivul pentru care nu mai călătoreşti, nu mai pleci de acasă, este o concepţie greşită. Eu şi soţul meu îl vom creşte pe Ştefan în acelaşi stil de viaţă care ne caracterizează pe amândoi, vom îmbina viaţa de familie cu viaţa de călător“, explică ea.

Pe viitor, Manu Băbescu intenţionează să facă în continuare ceea ce îi place şi îi sfătuieşte acelaşi lucru şi pe cititori. „Vreau să mă concentrez pe ceea ce îmi place să fac, adică pe scris, merită să faci ceea ce îţi place şi să nu ne pierdem toţi în «mirajul corporaţiei», pentru că «se plăteşte bine». Soluţia este, după părerea mea, calea de mijloc, compromisul. Mie mi-ar fi foarte greu acum să mă întorc să lucrez la un birou, cu program fix, zeci de ore pe săptămână. Acelaşi lucru este valabil şi pentru soţul meu, care are propria afacere şi are program flexibil”, spune ea. „În ceea ce priveşte călătoriile, visul meu e să merg la Paris într-un weekend, cât mai curând”, încheie timişoreanca.

Acest articol este semnat de Tania Blagoiev, studentă la Jurnalism în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

→

Imaginea 1/11: manu babescu 12