E.ON Gaz a depistat anul trecut 1.500 de cazuri în care oamenii au vrut să ardă gazul pe gratis
0O persoană a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru deteriorarea echipamentelor de măsurare a consumului şi pentru complicitate la furt calificat de gaze naturale
E.ON Gaz Distributie a descoperit, anul trecut, aproximativ 1.500 de cazuri în care cetăţenii au încercat să se racordeze ilegal pentru a avea parte de gaze naturale. 46 dintre acestea fiind înregistrate în judeţul Timiş. Valoarea prejudiciilor generate de aceste infracţiuni au fost de aproape trei milioane de lei.
Prin modificarea sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale se expun pericolelor de incendii şi explozii atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătate. Totodată, consumatorii sunt afectaţi direct, prin întreruperea alimentării cu gaze naturale.
“Reducerea numărului de intervenţii neautorizate la aparatele de măsură şi la instalaţiile de gaze naturale în scopul consumului fraudulos, intervenţii care pot genera incidente grave şi care aduc prejudicii consistente. Compania noastră efectuează permanent verificări în teren, prin intermediul echipelor specializate, rolul acestora fiind de a depista sustragerile de gaze naturale din reţeaua de distribuţie”, a declarat Mihaela Maghiar, purtător de cuvânt E.ON Gaz Timişoara.
Tot anul trecut, o persoană a fost condamnata definitiv la trei ani de inchisoare cu executare pentru deteriorarea echipamentelor de masurare a consumului si pentru complicitate la furt calificat de gaze naturale.
Aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului de gaz în scopul înregistrării unui consum mai mic reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal.
“Facem apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania noastră dacă au cunoştinţă de existenţa unor intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze naturale, ce pot duce la pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti”, a mai spus Maghiar.