Cum a ratat eliberarea condiţionată unul dintre cei mai influenţi oameni ai Timişoarei postdecembriste: „Executarea integrală a pedepsei este regula”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timişoara, considerat unul dintre cei mai puternici şi influenţi oameni ai Timişoarei postdecembriste, ajuns la închisoare într-un dosar de abuz în serviciu, a fost la un pas de a fi eliberat condiţionat. Sentinţa prin care a fost dispusă eliberarea a fost, însă, anulată în urma unei contestaţii a procurorilor DNA.

Nicuşor Miuţ, care a condus Direcţia de Patrimoniu a Primăriei Timişoara timp de 20 de ani, perioadă în care mafia imobiliară din Timişoara a prosperat, a fost condamnat în 2016 la patru ani de închisoare într-un dosar de abuz în serviciu în care a fost acuzat că, alături de alţi funcţionari din primărie, a ajutat firma care deţine clubul Heaven să închirieze de la primărie un teren de 15.000 de metri pătraţi şi să plătească doar pentru 3.200.

Ajuns în penitenciar în iunie 2016, Nicuşor Miuţ a executat până în iunie 2018 numărul de zile care îi permitea să solicite eliberarea condiţionată. Astfel, fostul director din Primăria Timişoara a cerut, la Judecătoria Timişoara, eliberarea condiţionată arătând că a executat 980 din cele 1.461 de zile de închisoare.

Judecătoria a constatat că Nicuşor Miuţ „a avut un comportament corespunzător”, având 13 recompense fără să fie vreodată sancţionat. De asemenea, judecătorul a mai constatat că Miuţ a participat la programe şi activităţi educative şi de asistenţă psihosocială organizate la locul de deţinere. Astfel, Judecătoria a dispus eliberarea condiţionată a lui Miuţ.

A participat la Ziua Mondială a Romilor

Procurorii DNA au contestat decizia Judecătoriei Timişoara la Tribunalul Timiş, iar judecătorii de aici au dispus anularea primei sentinţe şi menţinerea lui Miuţ în penitenciar. Judecătorii Tribunalului Timiş au arătat că Miuţ a participat pe perioada detenţiei la şase programe educaţionale dintre care doar unul este obligatoriu, celelalte cinci programe având mai degrabă un caracter recreativ. Practic, Miuţ a cerut eliberarea condiţionată invocând participarea la cursuri tematice de ,, Ziua internaţională fără tutun”, ,,Ziua Europei” sau ,,Ziua Mondială a Romilor”.

Liberarea condiţionată constituie o măsură de încredere faţă de persoana privată de libertate condamnată la pedeapsa cu închisoarea şi se dispune pentru continuarea executării restului de pedeapsă în stare de libertate, astfel că aceasta măsură nu se aplică în mod automat, după executarea fracţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă se dovedeşte, ţinând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei şi de antecedentele sale penale, că reeducarea şi îndreptarea acestuia sunt posibile şi fără executarea în penitenciar a restului rămas  de pedeapsă. În acest context, tribunalul reţine că potrivit legii penale române, executarea integrală a pedepsei este regula şi liberarea condiţionată este excepţia, iar potrivit practicii judiciare, pedeapsa pronunţată de instanţă se execută de regulă integral, deoarece în momentul aplicării pedepsei instanţa a fost cea care a apreciat durata pe care trebuie să o execute condamnatul pentru a se putea obţine reeducarea lui, raportat la gardul de pericol social concret al faptei săvârşite cât şi al infractorului”, arată judecătorii care au respins cererea de eliberare condiţionată a lui Miuţ.

Judecătorii au mai arătat că nu sunt convinşi că în cazul lui Miuţ scopul pedepsei a fost atins, „urmând ca  intimatul să se afle în continuare sub observaţia administraţiei penitenciarului, care să urmărească atitudinea acestuia faţă de normele din penitenciar, precum şi dovezile reale de îndreptare şi reintegrare socială a acestuia”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite