Cum pot obţine spitalele din România fonduri europene de până la 49 de milioane de euro pentru tratarea COVID
0Ministerul Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică Ghidul pe baza căruia spitalele din România pot obţine fonduri europene nerambursabile pentru achiziţia de echipamente de protecţie sau aparatură necesare tratării COVID-19.
Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situaţiei de urgenţă cauzată de criza COVID-19. Aşa se numeşte acest apel de proiecte prin care se va finanţa procurarea de echipamente medicale şi echipamente de protecţie destinate personalului medical care tratează pacienţii infectaţi cu noul tip de coronavirus. Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare Ghidul de finanţare cine sunt cei care pot beneficia de fonduri europene pentru combaterea COVID-19 şi care sunt condiţiile de accesare a banilor.
Potrivit Ghidului, pentru fiecare proiect se pot lua până la 49 de milioane de euro, bani din care se pot cumpăra în special echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID – 19 şi pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID – 19 la nivelul unităţilor sanitare publice.
Prin proiect, pot fi cumpărate, însă, şi ventilatoare / monitoare medicale / injectomate /infuzomate/ paturi suplimentare şi altă infrastructură de terapie intensivă suplimentară faţă de cea existentă în unităţile sanitare, recoltoare / teste extracţie şi diagnostic SARS-Cov-2, dar şi combinezoane, măşti de protecţie, mănuşi, vizier sau izolete.
Ministerul Fondurilor Europene arată în Ghidul de finanţare că pentru a putea fi declarat câştigător, un proiect depus de un spital trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a. Proiectul se încadrează în categoriile de acţiuni finanţabile menţionate în prezentul Ghid, iar perioada de implementare a proiectului este corelată cu perioada de eligibilitate a cheltuielilor (01.02.2020 – 30.09.2020, cu posibilitate de extindere în funcţie de evoluţia epidemiei)
Perioada de eligibilitate a cheltuielilor începe de la data de 01.02.2020, în conformitate cu Regulamentul nr. 460/2020, art. 2, par. 3, respectiv data de la care a fost prevăzută eligibilitatea cheltuielilor aferente situaţiei de urgenţă cauzate de criza COVID-19. Aceasta înseamnă că vor fi eligibile exclusiv costurile aferente achiziţiilor pentru dotările relevante în combaterea crizei sanitare, cauzată de virusul COVID-19, care au fost angajate şi plătite începând cu data de 01.02.2020.
b. Valoarea eligibilă a proiectului şi/sau valorile eligibile ale proiectelor depuse de către un singur solicitant nu depăşeşte 49 mil. euro;
c. Scopul şi obiectivele proiectului trebuie să fie în concordanţă cu tipurile de acţiuni şi cu activităţile eligibile din prezentul ghid;
d. Activităţile proiectului prezent nu au fost finanţate în ultimii 5 ani şi nu sunt finanţate în prezent din alte fonduri publice, altele decât ale solicitantului Se probează prin Declaraţia de eligibilitatea a solicitantului/partenerilor;
e. Bugetul proiectului respectă indicaţiile privind încadrarea în categoriile de cheltuieli;
f. Activităţile derulate în cadrul proiectului respectă legislaţia naţională/comunitară şi regulile în domeniul egalităţii de şanse, dezvoltării durabile, achiziţiilor publice (inclusiv dacă sunt incluse activităţi care au fost demarate anterior depunerii proiectului), informării şi publicităţii şi ajutorului de stat (politici europene şi teme orizontale).
g. Proiectul include descrierea clară a legăturii cu alte finanţări sau alte proiecte finanţate din fonduri comunitare sau naţionale
h. Solicitantul, inclusiv partenerii, demonstrează capacitatea de a asigura mentenanţa şi păstrarea în bune condiţii a echipamentelor
i. Dacă proiectul conţine investiţii realizate înainte de depunerea cererii de finanţare, acestea au fost verificate din punct de vedere al legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice şi au fost formulate concluzii care permit acceptarea proiectului ca fiind eligibil cu sau fără condiţii.
j. Investiţiile proiectului sunt necesare pentru asigurarea unui răspuns în timp util şi eficient al sistemului medical public la criza COVID - 19
Ghidul complet care prevede condiţiile în care pot fi luate fonduri europene pentru tratarea COVID-19 poate fi studiat AICI.