Au furat troiţa de lemn a Parohiei Ortodoxe din cartierul timişorean Ronaţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Troiţă furată la Timişoara FOTO voceatimisului.ro
Troiţă furată la Timişoara FOTO voceatimisului.ro

A dispărut crucea de lemn cu motive maramureşene amplasată în 2012, în cartierul Ronaţ. Cei care recunosc troţia sunt rugaţi să apeleze de urgenţă Poliţia.

Hoţii aciuţi în Timişoara nu se tem să fure nici măcar obiecte de cult. Aceştia au dat “lovitura” furând troiţa unei biserici. Este vorba de o cruce de lemn sculptată în Maramureş, care a fost amplasată în cartierul Ronaţ, în urmă cu trei ani, pe un teren al Parohiei Ortodoxe Timişoara-Ronaţ. Aici urmează să se construiască un centru social, lucrările fiind în plină desfăşurare.  


Furtul a avut loc în timpul furtunii de vineri. Reprezentanţii bisericii susţin că persoane necunoscute au tăiat parţial fierul din soclul troiţei şi au smuls-o. 


“Cel mai probabil hoţii vor încerca să o vândă pe la sate, dându-se drept sculptori. Oamenii din zonă relatează că în perimetrul terenuluI aflat chiar în mijlocul cartierului Ronţ, dar întins pe o suprafaţă mare, de circa 5.000 de metri pătraţi, au fost văzuţi, cu câteva zile înainte, indivizi care dădeau târcoale, prefăcându-se că studiază gardul de exterior al terenului, cel mai probabil ca să nu alarmeze vecinii care au crezut că sunt oamenii plătiţi de parohie să vină la lucru”, au declarat reprezentanţii Parohie Ronaţ, citaţi de www.voceatimisului.ro.
 

Cei care recunosc troţia sunt rugaţi să apeleze de urgenţă Poliţia. Conform estimărilor, troiţa de lemn avea o valoare de aproximativ 1.000 de euro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite