Arhitectul care a decis soarta statuilor care au oripilat timişorenii. „Am hotărât pentru Timişoara. Nu cred că sculptura socială este acceptată"
0
Cele şase statui din în zona centrală reabilitată a Timişoarei au fost selectate de cunoscutul arhitect Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România în perioada 2002-2010.
Arhitectul Şerban Sturzda şi-a asumat responsabilitatea de a se ocupa de problema statuilor din proiectul de reabilitare a zonei centrale din Timişoara. Şerban Sturza, unul din cei trei arhitecţi implicaţi în proiectul european de reabilitare a zonei Cetate, el ocupându-se de Piaţa Unirii şi Piaţa Ţarcului, a decis că Timişoara de azi nu are nevoie de sculpturi sociale.
Sculpturile sociale sunt acele statui care pot fi văzute în mai toate oraşele din Occident, statui în mărime naturală care reprezintă diverse personaje, în diferite ipostaze, lângă care se pot realiza fotografii. Sunt genurile de statui pe care timişorenii de rând le-ar fi dorit să le vadă în oraşul lor.
Şerban Sturza nu a fost însă de acord. Acesta a explicat într-o dezbatere care a avut loc în cadrul „Anualei de arhitectură” de la Timişoara cum s-a ajuns la alegerea actualelor statui, extrem de hulite de către oameni pe reţelele de socializare şi nu numai.
„S-a pus problema ce statui se pun în acele amplasamente, pe străzile care urmau să fie aranjate. Am pus întrebările de complezenţă. Aflasem că discuţiile erau incipiente, mi s-au părut copilăreşti, iar timpul trecerea. Am început să mă îngrijorez. Se punea problema sculpturii sociale. Ce înseamnă asta? În urmă cu 10-15-20 de ani, au apărut la Barcelona persoanje care de exemplu stau pe bancă, citesc un ziar etc., în mărime naturală. Puteai să te fotografiezi cu ele, erau amuzante. Erau foarte la modă un timp. Chestiunea s-a banalizat. S-au multiplicat în măsură prea mare, bronzul a fost înlocuit de răşini, iar banalele poveşti nu mai avea legătură cu arta. Era lamentabil. Se discuta despre asta în Timişoara. Am hotărât pentru Timişoara, şi îmi menţin părerea, nu cred că sculptura socială este acceptată. Nu cred că un sondaj de opinie, prin care se doreau un Jonny Weissmuller, un Pavel Chinezul etc. e neaparat un criteriu. Nu cred că putem face lucruri mai slabe decât au făcut cei din 1990. S-a spus că vom căuta noi sculptori şi le spunem noi ce trebuie să facă. Înarmat cu genul acesta de argumente, mi-am luat inima în dinţi şi am decis să mă ocup eu de asta”, a declarat Şerban Sturdza.
Arhitectul susţine că nu era timp pentru un concurs sau pentru dezbatere publică, pentru că nu era timp, însă nici preţul orferit de municipalitate, 10.000 de euro pe lucrare, nu era o sumă care să fie pe placul artiştilor.
„Mi-am pus problema cum putem ieşti din situaţia asta neplăcută. Ca Timişoara să câştige cât mai multe jaloane culturale în timpul acesta şi cu banii ăştia. 10.000 de euro pentru o sculptură de bronz nu este mult. Am încercat să vorbesc cu doamna Jecza, dacă nu găsim câteva lucrări, am mai căutat şi în Bucurşeti... Am dat un telefon în Prmăria Timişoara şi am cerut o audienţă primarului. Am fost primit de domnul Robu, acolo era şi viceprimarul. M-am dus înarmat cu cataloage, CV-uri, motivaţie şi un plan de situaţie, încercând să conving că pentru oraş, chiar dacă nu este situaţie ideală, ce propun e mult mai bine, dacât ce era în discuţie. Domnul primar a spus OK, <dă-i drumul>. Scopul meu era să se termine la timp şi Timişoara să se aleagă cu lucrări onorabile”, a mai spus Sturzda.
Artiştii au acceptat să facă lucrările la preţul oferit de Primăria Timişoara la insistenţele arhitectului Sturdza, care le-a explicat că, până la urmă, prezenţa într-un spaţiu public din Timişoara contează foarte mult pentru un artist.
Citeşte:
Se încarcă comentariile...
