Peste 100 de persoane la înmormântarea timişorenilor decedaţi în Muntenegru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doina şi Mircea Ardelean, cei doi bănăţeni care au fost printre victimele accidentului de autocar din Muntenegru au fost înmormântaţi joi, la Cimitirul Eroilor din Timişoara.

Pe lângă membrii familiei, prieteni, foşti colegi, vecini şi cunoscuţi, la ceremonie au fost prezenţi şi timişoreni simpli, care au dorit să-şi arate respectul celor doi pensionari în vârstă de 68 de ani trecuţi în nefiinţă în tragedia din Muntenegru. La înmormântare au fost prezenţi prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Titu Bojin, iar mai multe instituţii şi firme cu care cei doi au colaborat în cariera de inginer au trimis coroane.

Slujba a fost oficiată de doi preoţi  şi doi cantori de la biserica „Sf. Cuv. Paraschiva” din zona Tipografilor. Dalele de pe platoul din faţa Monumentului Eroilor, unde au fost aşezate cele două sicrie pentru slujba de pomenire, au fost acoperite cu nenumărate coroane, majoritatea cu flori albe. Numărul mare de participanţi a determinat reprezentanţii Poiţiei să ia măsuri pentru menţinerea ordinii şi pentru fluidizarea traficului pe strada din faţa cimitirului.

Înmormântaţi la cinci zile după accident

Teribilul accident din Muntenegru a avut loc sâmbătă, iar trupurile celor doi timişoreni au ajuns la Timişoara miercuri dimineaţa, după ce marţi seara aeronavele MApN aduseseră în ţară atât răniţii, cât şi pe cei 18 care au pierit în accident.

Trupurile neînsufleţite au fost depuse la casa funerară de pe strada Palmierilor din Timişoara, aflată într-un cartier mărginaş al oraşului, într-o zonă liniştită, de case. Miercuri după-amiaza, doar câteva persoane, rude şi prieteni, au venit să-şi ia la revedere de la soţii Ardelean, discret, intrând cu maşina direct în curtea casei funerare, pe poarta pe care angajaţii o deschideau, iar apoi o închideau imediat.

Vecinii celor doi au fost întristaţi de vestea trecerii în nefiinţă a soţilor Ardelean, care erau membrii apreciaţi ai comunităţii. Tristeţea a fost amplificată şi de ghinionul pe care vecinii consideră că l-au avut timişorenii decedaţi în Muntenegru, care în majoritatea concediilor mergeau cu maşina personală, însă de această dată au ales un sejur cu autocarul.

Doina şi Mircea Ardelean au doi băieţi, cel mai mic stabilit la Timişoara, căsătorit, iar cel mai mare locuieşte la Bucureşti.

Citeşte şi:

Accident Muntenegru. Priveghi discret pentru cei doi timişoreni decedaţi

Cei doi timişoreni care au decedat în Muntenegru mergeau de obicei cu maşina în excursii

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite