Accident grav pe centura Lugojului: un mort şi doi răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, sâmbătă, după ce maşina condusă de o femeie s-a ciocnit, la pasajul peste calea ferată de pe centura Lugojului, judeţul Timiş, cu un microbuz de transport marfă, circulaţia fiind întreruptă aproximativ o oră.

Potrivit poliţiştilor din Timiş, citaţi de Mediafax, o femeie în vârstă de 42 de ani a murit, sâmbătă, după ce a pierdut controlul maşinii la volanul căreia se afla şi s-a izbit de un microbuz de transport marfă care circula regulamentar pe centura municipiului Lugoj.

Femeia conducea spre Timişoara, iar la pasajul peste calea ferată de pe centura Lugojului aceasta a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. Maşina s-a izbit puternic de un microbuz de transport marfă, înmatriculat în Bulgaria, care circula regulamentar.

Femeia a murit pe loc, fiind scoasă dintre fiarele contorsionate de o echipă de pompieri de la descarcerare.

Totodată, două persoane din microbuz au fost transportate la Spitalul Municipal Lugoj, cu o ambulanţă, pentru investigatii medicale, fiind rănite uşor. Circulaţia pe centura Lugojului a fost întreruptă aproximativ o oră.

Citeşte şi:

Un nou accident grav din cauza vitezei, pe şoseaua de centură a Timişoarei. O Honda intrat ca un glonţ sub o remorcă

Accident grav între Timişoara şi Lugoj. O persoană a murit şi alte şase sunt grav rănite

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite