PSD-ul nu îşi asumă riscul unui eşec în cazul referendumului propus de Brişcaru, Loghin şi Sabău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Someşan anunţă că PSD-ul nu-şi asumă riscum unui eşec în cazul referendumului local
Ştefan Someşan anunţă că PSD-ul nu-şi asumă riscum unui eşec în cazul referendumului local

Ştefan Someşan, preşedintele organizaţiei locale a PSD-ului a declarat astăzi că partidul pe care îl reprezintă nu e de acord cu organizarea referendumului local cu privire la problemele salubrităţii şi a parcărilor din Târgu-Mureş.

Ideea a fost lansată de consilierii locali social-democraţi Cornel Brişcaru, Olimpiu Sabău-Pop şi Lucian Loghin, proiectul urmând să fie supus aprobării în şedinţa Consiliului Local ce va avea loc joi. Proiectul se referă la faptul că serviciile de salubrizare sunt realizate de societate, Salubriserv SA, care beneficiază de venituri uriaşe din partea contribuabililor mureşeni, situaţie asemănătoare şi în cazul parcărilor publice.

Pot spune că aceasta este o iniţiativă strict personală a celor trei consilieri locali, colegi de partid, care nu are vreo legătură cu organizaţia noastră. Cei trei au depus acest proiect înainte să aibă loc o discuţie în Comitetul Executiv Municipal al PSD. După depunere a avut loc o dezbatere în cadrul comitetului însă colegii nu au susţinut această iniţiativă pe motiv că nu s-au prezentat date certe şi cifre cu privire la derularea celor două contracte de prestări servicii. PSD nu îşi permite, deci, să îşi asume această iniţiativă, mai ales că un eşec al acesteia ar aduce deservicii PSD-ului din punct de vedere al imaginii”, a declarat Ştefan Someşan.

În cazul în care referendumul local va fi aprobat de consilierii locali, mureşenii vor trebui să răspundă cu ”DA” sau ”NU” următoarelor întrebări: "Sunteţi de acord ca serviciu de salubritate să se realizeze de un serviciu înfiinţat şi aflat în subordinea Consiliului Local?" şi "Sunteţi de acord ca serviciul de parcări publice să se realizeze de un serviciu înfiinţat şi aflat în subordinea Consiliului Local?".

 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite