Mieii de Paşte vor putea fi cumpăraţi dintr-o singură piaţă târgumureşeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Pieţelor Târgu-Mureş a stabilit că anul acesta mieii de Paşte vor putea fi achiziţionaţi  exclusiv din Piaţa Cuza Vodă, singura piaţă autorizată pentru comercializarea mieilor vii.

Sărbătorile Pascale sunt programate în perioada 25 martie – 31 martie, Paştele catolic, şi 29 aprilie – 5 mai, cel ortodox. Mureşenii care vor dori neapărat să respecte tradiţia şi să mănânce carne de miel, vor putea să-şi facă toate cumpărăturile necesare în Piaţa Cuza Vodă. În această piaţă va funcţiona şi un punct de sacrificare a mieilor, monitorizat şi autorizat veterinar, astfel încât cumpărătorii pot fi liniştiţi în privinţa calităţii cărnii.

Producătorii care intenţionează să comercializeze miei vii din gospodăriile proprii, trebuie să deţină asupra lor actul de identitate al producătorului, un certificat de producător  eliberat de primărie, certificatul sanitar-veterinar de transport de animale vii eliberat de medicul veterinar din localitatea de reşedinţă, precum şi un document de mişcare a mieilor, eliberat de medicul veterinar. În plus, producătorii sunt obligaţi să ţină cont de o ultimă condiţie, şi anume aceea că mieii trebuie să fie crotaliaţi.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite