VIDEO Petrecere cu lăutari, de Sfântul Trifon, în Dealul Bălăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfântul Trifon, ocrotitorul viţei de vie şi a pomilor fructiferi, a fost sărbătorit, la sfârşitul săptămânii trecute în  mai multe comune gorjene.

Cea mai mare sărbătoare s-a desfăurat în comuna Bălăneşti, o cunoscută zonă viticolă din judeţul Gorj, unde a avut loc cea de-a XI-a ediţie a manifestării „Botezul Viilor“, care este organizată de către Vasile Cochină,  preşedintele Asociaţiei Viticole «Dealul Bălăneşti».

Aproximativ 200 de persoane s-au strâns în plantaţia de viţă de vie nobilă şi în livada de pomi fructiferi a lui Vasile Cochină. Un sobor de preoţi a susţinut o slujbă religioasă iar, la final, viţa de vie, pomii şi cei prezenţi au fost stropiţi cu Aghiasmă. Apoi, a avur loc început o petrecere cu mâncare la ceaun, lăutari şi un taraf tradiţional din zona Tetila.

Imagine indisponibilă
 „Sunt îndrăgostit de această sărbătoare pe care o moştenesc de la bunicul meu. Eu nu am uitat lucrul acesta şi vreau să păstrez acest obicei. Sperăm ca prin ceea ce facem viţa de vie, pomii fructiferi şi culturile să fie mai protejate. Lucrurile merg bine. În fiecare an este producţie. Avem ce bea, ce mânca şi este bine. Vremea a fost bună până acum pentru viţa de vie. Au fost temperaturi potrivite, de peste -15 grade Celsius, care este pragul pentru viţa de vie. Dacă este o temperatură mai scăzută creează pericol“,

a spus Vasile Cochină. 

Imagine indisponibilă

„Trebuie să ne păstrăm obiceiurile“

Constantin Bălăeţ, preotul paroh la Parohia Bălăneşti, a spus că sărbătoarea de Sfântul Trifon marchează începutul tăierilor de primăvară: „Ne-am adunat astăzi, ca în fie care an, să aducem rugăciuni de mulţumire Sfântului Trifon, care este ocrotitorul viilor, a pomilor, a livezilor şi a culturilor. Am săvârşit slujba de sfinţire a Apei Mici şi de închinare a rugăciunii noastre pentru anul care a fost şi cel care o să vie. Sfântul Trifon marchează începutul primăverii şi se fac primele tăieri în livezi şi la viţa de vie. Să rugăm pe bunul Dumnezeu şi pe Sfântul Trifon să ne dăruiască culturi bogate“, a spus Constantin Bălăeţ.

Imagine indisponibilă

Părintele Remus Hirghiduş a precizat că tradiţiile trebuie păstrate: „Am ţinut să fiu alături de părintele paroh, de consătenii mei de la Bălăneşti, pentru a duce mai departe această tradiţie. Şi eu m-am născut şi am crescut cu ceea ce înseamnă cultura viţei de vie şi cred că trebuie să ne păstrăm obiceiurile şi cultura viţei de vie. Dumnezeu să ne ajute şi să ne binecuvânteze!“.

   

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite