Horaţiu Mălăele a „comis-o“ din nou la decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa“ al universităţii din Târgu Jiu. Cum şi-a prezentat viaţa şi cariera VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala de festivităţi a universităţii va purta numele marelui artist
Sala de festivităţi a universităţii va purta numele marelui artist

Horaţiu Mălăele a primit, astăzi, titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii „Constantin Brâncuşi“ (UCB), oraşul natal al artistului.

Evenimentul decernării distincţiei s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Complexului Debarcader din Târgu Jiu. 

„Laudatio“ a fost prezentat de către preşedintele Senatului UCB, Adrian Gorun, care a menţionat câteva aspecte necunoscute din viaţa lui Horaţiu Mălăele. În anul 1988, în mintea artistului a încolţit ideea de a fugi din ţară, după ce comuniştii i-au interzis, în urma unor critici aduse la adresa regimului, să mai urce pe o altă scenă, în afara celei de la teatrul unde era angajat, timp de un an de zile. Horaţiu Mălăele nui şi-a mai pus în practică planu, pentru că regimul comunist a căzut în iarna anului 1989.

„Doamnelor şi domnilor, v-am spus o poveste de viaţă ce se poate concentra în trei cuvinte - Horaţiu Valentin Mălăele. Este aici, lângă noi, nu ştiu în ce măsură pe el l-a încântat povestea lui, rostită de altcineva, ştiu însă că ne încânta prin tot ceea ce urmează. Pentru tot ceea ce a construit în teatrul românesc, pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea culturii naţionale, Senatul Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu, întrunit azi, 25 mai 2015, îi acordă înaltul titlu de Doctor Honoris Causa, medalia şi macheta jubiliară la 25 de la înfiinţarea instituţiei noastre",

a spus Adrian Gorun.

Mălăele

Cum şi-a prezentat Mălăele viaţa

Artistul Horaţiu Mălăele a fost într-unul dintre puţinele momente din viaţa sa când a lăsat să i se vadă emoţiile: „Sunt copleşit de ceea ce am auzit, depăşeşte cu multe orice emoţie pe care am trăit-o până acum în faptele mele conjuncturale, făcute cu intenţie sau din întâmplare. (...) Vreau să mulţumesc Universităţii 'Constantin Brâncuşi' pentru această alegere, excepţională din punctul meu de vedere, să mulţumesc domnului profesor doctor şi preşedinte al Senatului, şi prieten, Adrian Gorun pentru modul intelectual şi senin aristocrat în care a sintetizat viaţa mea cât a fost, aşa cum a fost. Te întâlneşti cu asemenea lucruri, cu asemenea tip de sinteze, doar în asemenea ocazii“. 

Mălăele

În final, artistul şi-a sintetizat viaţa şi cariera în stilul caraceteristic. 

Horaţiu Mălăele a avut parte de o surpriză. Sala de ceremonii din cadrul UCB îi va purta numele, plăcuţa cu noua denumire fiind dezvelită în prezenţa sa. 

Mălăele

În holul Complexului Debarcader a avut loc şi o expoziţie cu diferite desene semnate de Horaţiu Mălăele.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite