Tatăl eroului martir Cătălin Grigore Haidău, revoltat în urma unei decizii a justiţiei. Ce a aflat după 26 de ani de la moartea fiului său

Astăzi se împlinesc 26 de ani de când Cătălin Grigore Haidău şi-a pierdut viaţa în timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Braşov. Era elev al al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie Antiaeriană şi Rachete Braşov şi avea vârsta de numai 19 ani. Tatăl acestuia care a rămas în suflet cu o durere imensă a primit, în urmă cu puţin timp, o veste care l-a devastat şi revoltat.

Grigore Haidău, tatăl eroului martir de la Revoluţia din 89 Cătălin Haidău, este revoltat pe justiţia din România, în urma unei decizii luate de parchetul militar. A fost anunţat cum a murit fiul său şi cine l-a împuşcat. Grigore Haidău susţine că toate faptele prezentate sunt false: „Supărarea este şi mai mare, după ce am cititi concluziile la care a ajuns Parchetul Militar în ceea ce priveşte modul în care a murit Cătălin şi împrejurările în care s-a întâmplat nenorocirea. Dacă noi nu ştim sigur cine, când şi unde l-au împuşcat pe Cătălin, ştim sigur ceea ce am văzut cu ochii noştri în momentul când l-am găsit la Spitalul Militar Braşov şi când l-am adus acasă pe Cătălin. În raportul Parchetului Militar totul este o minciună. Parchetul spune că «împuşcat pe o direcţie dinapoi înainte şi de la stânga la dreapta». În realitate, Cătălin a fost împuşcat în tâmpla dreaptă faţă, glonţul ieşind în spatele craniului, făcând o spărtură pe o porţiune foarte mare, şi nu de 3-4 centimetri aşa cum se spune în raport. Cătălin a fost împuşcat din faţă în spate. Nu se aminteşte de faptul că avea piciorul drept retezat din genunche, ţinându-se doar într-o pieliţă“. 

„Cum credeţi că am primit această înştiinţare după 26 de ani?“

Grigore Haidău susţine că numele criminalului stabilit de procurori nu există în realitate:

„După 26 de ani, parchetul dă ca sigur numele celui care l-a împuşcat pe Cătălin şi că acesta ar fi fost coleg cu el. Numele respectiv nu există în evidenţa Institutului Militar. Cum credeţi că am primit această înştiinţare după 26 de ani? Justiţia română, împotriva deciziilor CEDO, împotriva adevărului a închis dosarele revoluţiei sub pretextul că faptele s-au prescris. Guvernul României a parafat această decizie prin Ordonanţa de Guvern din data de 14 octombrie 2015 prin care s-a dispus clasarea cauzei.

Grigore Haidău a contestat hotărârea instanţei de judecată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Ultimele cuvinte ale lui Cătălin

Cătălin Grigore Haidău s-a născut la 25 iulie 1970, în Târgu Jiu, şi a fost răpus de gloanţe în timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Braşov, fiind elev al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie Antiaeriană şi Rachete Braşov. A murit la vârsta de doar 19 ani. Era un tânăr pasionat de poezie, înflăcărat de idealurile naţionaliste. Cătălin Grigore Haidău era un patriot, spirit care avea să-l împingă în lupta în care avea să sfârşească. A murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, iar ultimele lui cuvinte au fost: „Acoperiţi-mă cu foc, intru în luptă!”. 

În seara zilei de 23 decembrie, elevii Plutonului 122, printre care şi Cătălin, s-au întors la şcoală şi au intrat în programul de odihnă. Elevul caporal Cristian Daia a povestit ultimele momente din viaţa lui Cătăli: „În jurul orei 16, am plecat cu un camion în cazarmă. Eram atât de obosiţi încât nici nu ne-am dus la masă. Am mers în garso­nieră eu, Cătălin Haidău şi Ioan Tiţă. Eu şi Cătălin am scris câte o scrisoare acasă, iar Tiţă s-a culcat. Am terminat şi eu de scris scrisoarea şi am vrut să plec să mă culc, dar Cătălin m-a oprit şi mi-a arătat o singură frază din scrisoarea lui în care spunea părinţilor că speră să apuce să-i mai vadă o dată pentru a le povesti mai multe lucruri. Avea ochii înecaţi în lacrimi. Apoi eu m-am culcat. (…)   El ne-a trezit şi ne-a spus să ne îmbrăcăm că este alarmă. Se trăgea în şcoală. Cătălin a spus că nu putem rămâne în garsonieră, trebuie să ieşim afară. Apoi a spus să-l acoperim cu foc ca el să iasă în luptă. Ne-am ridicat şi ne uitam pe geam cu spatele la uşă. Am auzit uşa trântită de perete şi m-am întors să ies şi eu. Am ieşit şi l-am găsit pe Cătălin căzut. L-am strigat dar nu a răspuns. Apoi am auzit ceva…!! Şi m-am uitat… era întune­ric! În dreapta lui începuse să se întindă o pată roşie”.