Stânele din judeţul Gorj, controlate de poliţişti. Ce au descoperit oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 60 de stâne din judeţul Gorj au fost verificate de poliţişti                              Foto: Poliţia Gorj
Peste 60 de stâne din judeţul Gorj au fost verificate de poliţişti                              Foto: Poliţia Gorj

Poliţiştii gorjeni au făcut o serie de verificări la stânele aflate în zonele montane. Au fost controlate peste 60 de stâne, fiind aplicate şapte amenzi.

Controalele au fost efectuate de politiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor , împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi au vizat condiţiile de sănătate, bunăstare şi deţinere a animalelor aflate la stână. 

„Cu ocazia desfăşurării acestor activităţi au fost verificate 64 de locaţii şi identificate 73 de persoane.

Pe parcursul verificărilor, poliţistii au dat şapte sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea  prevederilor legale privind condiţiile de deţinere a exemplarelor canine în locaţiile verificate.

stane gorj foto politia gorj

De asemenea, precizăm faptul că, nerespectarea condiţiilor privind bunăstarea animalelor este sancţionată de art. 5 din Legea 205 din 2004, iar ca urmare a modificărilor legislative intrate în vigoare la data de 19 mai a.c., cuantumul sancţiunii contravenţionale este de la 3 000 la 12 000 lei“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Gorjean reţinut pentru trafic de droguri. Este acuzat că a trimis în Norvegia medicamente cu conţinut stupefiant de 600.000 de euro

Purtarea măştii de protecţie, obligatorie în Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj. Se va interzice accesul vizitatorilor

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite