Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” şi-a dat demisia, dar se va afla în continuare la conducerea instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moise Bojincă va rămâne în funcţia de rector până pe 26 octombrie
Moise Bojincă va rămâne în funcţia de rector până pe 26 octombrie

Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi», Moise Bojincă, şi-a prezentat demisia Senatului Universităţii, însă, va continua să se afle la conducerea instituţiei de învăţământ superior.

Moise Bojincă a recunoscut că şi-a depus demisia, dar a ajuns la o înţelegere cu Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi» şi va continua să ocupe această funcţie. „Mi-am depus demisia, dar am ajuns la un acord pentru a-mi continua activitatea. Termenul la care va expira contractul managerial este de 26 octombrie“, a spus Moise Bojincă. Termenul iniţial la care expira contractul încheiat de acesta cu Senatul Universităţii a fost prelungit cu încă o lună. Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB, a spus că Bojincă nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul managerial. 

Prorectorii universităţii au demisionat 

Cei doi prorectori au universităţii de stat din Târgu Jiu, Mihai Cruceru şi Liviu Cîrţînă, şi-a dat şi ei demisia în urmă cu câteva săptămâni. „Şi-au dat demisia din motive personale. Domnul Cîrţînă a fost numit director la Departamentul de Relaţii Internaţionale“, a spus Moise Bojnincă. 

Ghimiş este noul prorector 

Sorinel Ghimiş a fost numit pe unul dintre cele două posuri de prorectori rămase libere în urma demisiilor. „Urmează să fie numit şi cel de-al doilea rector. Acest lucru se va întâmpla până pe data de 20 septembrie“, a menţionat rectorul demisionar Moise Bojincă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite