Primarul reales al municipiului Târgu Jiu, atac furibund la adresa colegilor liberali: „Nu au făcut altceva decât să mă lovească pe la spate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Romanescu a fost ales primar pentru al doilea mandat
Marcel Romanescu a fost ales primar pentru al doilea mandat

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care este şi preşedintele organizaţiei municipale a PNL, s-a dezlănţuit la adresa colegilor din partid.

Romanescu a spus la o emisiune de la Accent TV că liberalii l-au lovit pe la spate: „În cei trei ani de zile de mandat, nu au făcut altceva decât să mă lovească pe la spate. Şi Pecingină, şi Banţa chiar şi câteodată domnul Iordache, care nu era membru al partidului la vremea aceea, Şi Berca, şi Nicu Bobu  şi pot să continui lista, nu au făcut în cei trei ani de mandat decât să se facă că-mi sunt profesori în administraţie şi în politică şi că încearcă să mă ajute. Nu, m-au motivat extraordinar ca să mai fiu patru ani de zile primarul municipiului Târgu Jiu şi să obţin un rezultat istoric“.

Primarul Romanescu a urmărit chiar „like-urile“ date la postările adversarilor politici şi spune că unele au fost trimise chiar de colegii săi din PNL: „Ştiu ce s-a întâmplat în organizaţia judeţeană: oameni care aşteptau seara de alegeri ca să-i ia capul lui Romanescu. Pe masă la Partidul Naţional Liberal erau zece cuţite ascuţite şi duse frumos la fierar, dar din păcate erau şi unii foarte tineri, care nu au înţeles toate jocurile din spatele candidaturii mele şi care în ziua respectivă dădeau inimioare şi like-uri la Edi Lădaru, care îl promova pe Ciprian Florescu (n.r.-candidatul PSD Gorj pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu)sau la Ciprian Florescu. Oameni care astăzi sunt consilieri judeţeni din partea PNL. Nu mi s-a părut fair-play. Este inadminisibil să dai aprecieri la adresa contracandidatului lui Romanescu“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite