Năzbâtiile făcute de Constantin Brâncuşi în copilărie: a scrijelit banca de la şcoală cu briceagul şi a fost închis într-un coteţ

Nonconformismul lui Constantin Brâncuşi s-a manifestat încă din copilărie. El îşi formase propria sa lume şi era, de multe ori, neînţeles de către cei din jur. Pietrele găsite în albia râului Bistriţa şi briceagul de care era nedespărţit era principalele sale jucării.

Copilul Constantin Brâncuşi era mai zvăpăiat decât cei de-o vârstă cu el. Fura mâncare şi fugea de lângă de animalele cu care se ducea la păscut. Din acest motiv primea multe corecţii fizice din partea fratelui mai mare, Grigore. „Un martor din vremea îndepărtatei copilării, Vasile Blendea, — Moş Trifu cum i se zicea — îşi depăna la 83 de ani şi el amintirile, criticului de artă Vasile Drăguţ; acesta ne-a pus la îndemână preţioase mărturii transcrise întocmai cum i-au fost rostite:
 

„«Când era mic, Constandin se ţinea tot de drăcovenii şi cu porcii la păscut nu-i plăcea de loc să stea. Cam fugea şi când îl bătea frat-su, Grigore, fugea la Chijnea la prăvălie. Grigore îl bătea des, mai ales că fura din casă de mâncare, că era tot nesătul. Şi de ce mânca, tot mic a rămas… (...) Când fugea de la porci, fugea la Bistriţa şi-şi umplea traista cu pietre, că era cu ea tot ruptă...»“, se menţionează în lucrarea „Începuturile lui Brâncuşi“ al lui Barbu Brezianu. 

A scrijelit banca de la şcoală cu briceagul

Tot Vasile Blendea a povestit cum Constantin Brâncuşi a scrijelit cu un briceag banca de la şcoală şi a fost pedepsit, fiind închis într-un coteţ de unde a fugit. A urmat ultimii ani de şcoală la Brădiceni, un sat din apropiere de unde era mama lui:

„«Altădată s-a apucat să cresteze beţe cu briceagu, că totdeauna umbla cu briceagu la el...(...) Când ne-a dat la şcoală mergeam împreună la Peştişeni unde era şcoala de nuiele. A stat acolo două clase; pe învăţător îl chema Zaharia. Odată a zgâriat banca cu briceagu şi l-a bagat la arest, că era arestu făcut într-un cotet. El a fugit şi nu s-a mai întors, s-a dus la Brădiceni, unde era învăţător Petre Brâncuşi; acolo a făcut şi clasele celelalte... El avea un cap bun, de pricepea repede şi-i plăcea să ştie de toate»“.

Potrivit mărturisirii lui Vasile Blendea, Constantin Brâncuşi a amenajat un fel de colibă lângă râul Bistriţa, unde stătea perioada îndelungate. Nu vorbea cu nimeni şi îşi bătea picioarele cu uzici. 

A lucrat într-o boiangerie

Primele semne ale genialităţii sculptorului s-au manifestat încă din copilărie „Când mergea cu vitele la păscut, el visa — aşa cum îşi aducea aminte în pragul morţii — «un sbor între arbori şi cer... Am păstrat până astăzi această nostalgie. De patruzeci şi cinci de ani sculptez într-una păsări. Nu vreau să reprezint o pasăre, ci însuşirea în sine, sborul, elanul ei... Nu cred că voi izbuti vreodat㻓, a menţiona Barbu Brezianu.

Copilul Constantin Brâncuşi a lucrat doar timp de câteva luni în boiangeria lui Mosculescu, din municipiul Târgu Jiu, care se află şi acum în centrul municipiului Târgu Jiu. „Brâncuşi avea o dorinţă de a fugi de acasă. Prima dată a fugit de acasă în 1884. Apoi, în 1887, a primit consimţământul mamei şi bunicii sale. Nu mai voia să facă clasa a IV-a. Se pare că fratele lui, Chijnea, a vorbit cu Ion Mosculescu, amândoi negustori, pentru a-l lua ucenic pe Brâncuşi. A lucrat câteva luni bune şi a deprins meşteşugul culorilor, ceea ce era foarte important. Era o muncă foarte grea şi avea mâinile arse de vopsele şi de diluanţi“, explică Sorin Buliga, un cercetător al vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi.

Palma care l-a trimis la Paris

Un moment foarte important în viaţa sculptorului ar fi fost palma pe care ar fi primit-o de la Ion Mosculescu, patronul boiangeriei. „Era şi un obicei de-al lui ca ucenicii să înveţe mai bine meşteşugul: mai primeau şi câte o palmă. Brâncuşi era o persoană foarte independentă, orgolioasă şi ţâfnoasă. Nu a suportat ideea şi a plecat. S-a angajat la Doiţescu, la o cafenea. A stat un timp, după care s-a întors la Peştişani, la fratele lui, Chijnea, şi a lucrat în prăvălia acestuia, urmând ca anul viitor să plece la Craiova şi de aici să înceapă un cu totul alt destin: Şcoala de Arte şi Meserii, apoi Şcoala de Belle Arte Paris. Dacă nu era palma lui Ion Mosculescu, poate că era boiangiu aici. A fost o palmă care l-a trimis direct la Paris“, încheie Sorin Buliga, care a descoperit clădirea în care a funcţionat boiangeria.

Studiile 

La vârsta de 11 ani, Brâncuşi a plecat a lăsat totul în urmă şi a fugit la Craiova, unde a lucrat la un restaurant de lângă gară şi în crăşma lui Zamifirescu. 

„A lăsat într-o bună zi turma în plata Domnului şi a fugit până la Craiova pentru a se procopsi. Aci a slujit ca băiat de prăvălie la restaurantul Spirtaru din faţa gării; apoi la crâşma lui Zamifirescu de pe uliţa Maica Domnului; şi a făcut aceasta până în anul 1895, când a izbutit să intre «intern» la Şcoala de Meserii şi Arte (secţia de sculptură), şcoală absolvită în trei ani în loc de cinci, cât era durată normală. (...) Între 1895 şi 1898, Brâncuşi se bucurase, în afară de bursa şcolii, şi de un ajutor de studiu în valoare de 200 lei anual, venit din partea «Epitropiei Bisericii Madona Dudu», suma pe care o va primi în continuare şi la Bucureşti, unde, se ştie, începând din 1898 urmează Şcoala Naţională de Arte Frumoase.