Minore din Gorj duse să se prostitueze în Italia. Poliţiştii au efectuat percheziţii în Gorj şi Dolj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei suspecţi vor fi duşi la sediul DIICOT
Trei suspecţi vor fi duşi la sediul DIICOT

O grupare infracţională specializată în trafic de persoane şi spălare de bani este vizată de o anchetă desfăşurată de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Jiu, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. Gorj.

Oamenii legii au efectuat percheziţii  în Târgu Jiu, Bumbeşti – Jiu şi Runcu, din judeţul Gorj, precum şi în Răcari, judeţul Dolj. Ancheta vizează vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane (minore şi majore), proxenetism şi spălare a banilor. Trei persoane vor fi duse la audieri. 

Din cercetări a reieşit că, începând cu vara anului 2015 până în luna noiembrie a anului 2016, membrii grupării ar fi recrutat şi transportat în Italia, în mod repetat, în scopul exploatării sexuale a acestora, două minore, de 15 şi 16 ani.

„Cele două minore ar fi fost îndrumate, călăuzite şi transportate de cei în cauză, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu acte false (act de identitate, procură notarială pentru însoţitor)“,

se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

De asemenea, membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către 4 tinere, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 ani.

Averi acumulate din traficul de persoane

Traficanţi de persoane au reuşit să acumuleze o întreagă avere de pe urma acestei activităţi. „Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut bani şi bunuri mobile, pe care le-ar fi schimbat şi transferat, pentru a ascunde natura provenienţei sau a proprietăţii acestora“, mai arată oamenii legii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite