Metodele cumplite de tortură folosite de Securitate: „Loviturile aveau drept efect dislocarea organelor interne şi moartea“. Ce însemna „ancheta cu o pisică“

Metodele cumplite de tortură folosite de Securitate: „Loviturile aveau drept efect dislocarea organelor interne şi moartea“. Ce însemna „ancheta cu o pisică“

Torturarea era folosită ca metodă de anchetă în închisorile comuniste şi în arestul Securităţii

Metodele de tortură folosite de pe vremuri de securişti erau cumplite şi diversificate, în funcţie de rezistenţa victimelor şi scopul anchetei. De multe ori, deţinuţii sucombau sau rămâneau cu sechele în urma „anchetei“ la care erau supuşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cezar Zugravu, fost deţinut politic, prezintă în lucrarea „Metodele de torturi din Securitate, din închisori şi din lagărele de exterminare, în Anul 1947 — căderea cortinei“ principalele tipuri de atrocităţi la care erau supuşi cei care erau anchetaţi de către principalul organism de represiune folosit de regimul comunist. Torturile duceau în unele cazuri la comiterea unor crime abjecte, pentru că victima ajungea să nu supravieţuiască. Cele mai cumplite erau bătăile la tălpi sau cele cu ciocanul în cap:
 
„Înjurăturile cele mai abjecte, care puteau ieşi numai din gura unor indivizi primitivi şi sadici; nu cred să fi scăpat vreun deţinut politic să nu fie înjurat şi ameninţat în timpul anchetelor la care a fost supus. Loviturile aşa-zise „libere“: cu palma, cu pumnul sau piciorul (înclţat cu cizmă) distribuite absolut la întâmplare şi la „inspiraţie“: peste obraz, gât (la venele jugulare), în abdomen, lovituri cu cizma în spate. […]

Bătaia la tălpi. Cea mai periculoasă bătaie la tălpi era varianta peste încălţăminte, cu victima întinsă pe masă, deoarece şocul loviturii se transmitea până în creştet, unde de obicei aveau loc desprinderi şi distrugeri ale meningelui, cel torturat rămânând cu sechele grave, de multe ori sucombând după o astfel de bătaie. […]

Bătaia la palme cu cravaşa, cu vâna de bou sau o scurtătură din lemn rezistent.

Atârnarea anchetatului cu capul în jos cu ajutorul unui scripete special.

Bătaia cu beţe subţiri de lemn sau de cauciuc pe spate, după ce anchetatul era prins de blatul mesei sau al biroului, cu mâinile legate de picioarele mesei sau ale biroului.

Strivirea unghiilor cu un cleşte special.

Introducerea de beţişoare între degetele victimei, după ce acestea erau strâns legate.

Arderea tălpilor anchetatului cu flacăra oxiacetilenică. […]

Prinderea mâinilor între două mese şi bătaia la palme deasupra meselor.

Ţipetele de groază şi gemete (ale soţiilor anchetaţilor sau ale unor persoane necunoscute), înregistrate pe benzi de magnetofon şi apoi redate cu intensitate maximă pentru a îndupleca pe cei anchetaţi să facă mărturisiri complete.

Bătaia în cap cu ciocanul. Această metodă ducea în mod sigur la alienarea victimei şi la moartea acesteia; variantele acestei metode erau izbirea de pereţi a capului anchetatului sau izbirea cap în cap a doi torturaţi sub supravegherea torţionarilor“.
 

„Ancheta cu o pisică“

Torţionarii îşi dezvoltaseră un adevărat manual al tehnicilor de tortură.
„Bătaia cu sacul de nisip cu care era lovită victima legată şi culcată pe o masă sau pe duşumea. Loviturile aveau drept efect dislocarea organelor interne şi moartea victimei. Bătaia cu vârful sau cu tocul cizmei peste gura anchetatului, legat şi târât pe duşumea. Crucifarea pe perete. Victima, cu braţele desfăcute şi legate de două belciuge ancorate în perete, era spânzurată, fără să atingă duşumeaua cu picioarele şi era ţinută aşa şi bătută până făcea mărturisiri complete“,
arată Cezar Zugravu, un fost deţinut politic.
 
În anchetele în care victimele erau torturate erau folosite chiar animale.
 
„Ancheta cu o pisică introdusă sub cămaşa victimei. Securistul enerva pisica cu lovituri nu prea puternice, aceasta căuta să iasă de sub cămaşă şi-şi înfigea ghearele în carnea celui supus la un astfel de supliciu.

Bătaia cu cablul de cupru peste gambele picioarelor.

Bătaia pe plăgi deschise (plăgi de după operaţii, plăgi împuşcate, răni produse de bătăi anterioare etc.).

Bătaia cu ciomagul şi apoi aruncarea victimei pe o cale ferată, astfel încât să se simuleze o sinucidere“, a mai prezentat fostul deţinut politic.

Smulgerea unghiilor de la mâini şi de la picioare era metoda aplicată în special de Securitatea din Bucureşti.

Ancheta cu proiectoare puternice îndreptate spre ochii victimei, fără ca aceasta să se mişte era un tip de tortură folosită la toate unităţile de securitate.din ţară. Ancheta neîntreruptă timp de zile şi nopţi, prizonierul fiind supus unor interogatorii fără întreruperi“.
 

Deţinuţii erasu băgaţi în celule cu şobolani înfometaţi

O altă metodă folosită în toate unităţile de securitate din ţară era cea a şocurilor electrice. 

Securiştii din Bucureşti obişnuiau să dezbrace victima şi s-o bage în celule umede şi întunecoase în care mişunau şobolani flămânzi. 

De asemenea, deţinuţii erau izolaţi în celule strâmte, pe lungi perioade de timp, săptămâni, luni sau chiar ani. 
 
Securişitii torţionari mai foloseau şi un alt tip de schinjuire, cea alimentară. Deţinutului i se dădea mâncare foarte sărată, dar nu primea, în schimb, apă. 

 

citeste totul despre: