Istoria „bolovanilor“ pe care Brâncuşi i-a adus de pe marginea unui râu în curtea casei: ce a văzut în pietrele care l-au atras
0Marele sculptor Constantin Brâncuşi a lăsat oraşului Târgu Jiu, pe lângă cunoscutul său ansamblu sculptural, şi o colecţie de trovanţi şi mese de moară pe care genialul artist le-a găsit în diferite locuri din judeţul Gorj şi le-a adus în curtea casei în care a locuit în perioada în care a realizat capodoperele artei sale: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără de Sfârşit.
Piesele au fost găsite de Brâncuşi în diferite locuri din Gorj, în peregrinările sale din perioada petrecută la Târgu Jiu. Trovanţii, care sunt formaţiuni geologice cu diferite înfăţişări, în special de animale, ar fi fost găsiţi de genialul sculptor, potrivit brâncuşiologilor, pe valea unui râu din Gorj, iar mesele din pietre de moară erau deja în curtea casei în care a locuit.
Este vorba de Casa „Barbu Gănescu“ din zona centrală a municipiului Târgu Jiu, monument istoric, cu o arhitectură în stil brâncovenesc. „În paralel cu edificarea ansamblului său sculptural de la Târgu-Jiu, Constantin Brâncuşi a realizat în perioada 1937-1938, cinci mese din pietre de moară şi o colecţie de trovanţi, aşa cum se poate vedea în chiar filmul realizat de artist, pe care le-a amplasat în grădina Casei „Barbu Gănescu”. Pietrele de moară le-a găsit în curtea casei respective, iar trovanţii i-a adus, cel mai probabil, de pe Valea Blahniţei, din zona localităţii Săcelu“, arată Sorin Buliga, exeget al operei brâncuşiene.
Jumătate dintre trovanţii lui Brâncuşi au dispărut
Conform acestuia, colecţia din curtea casei era formată din 30 de trovanţi, dintre care mai sunt în prezent doar 16. „În ultimii ani am reconstituit istoricul complicat al trovanţilor în discuţie, am depistat locurile unde ei sunt actualmente poziţionaţi, i-am măsurat, descris şi denumit în vederea inventarierii lor şi i-am studiat îndeaproape pentru a constata starea lor de conservare şi evoluţia acesteia în timp. În urma localizării şi inventarierii obiectelor respective am ajuns la concluzia că ele se află situate în trei amplasamente: şase trovanţi sferoidali, patru trovanţi polimorfi şi opt pietre de moară în curtea Casei „Barbu Gănescu”, cinci trovanţi polimorfi pe aleea Muzeului de Artă şi doar un trovant poziţionat pe o piatră de moară în faţa Colegiului Economic „Virgil Madgearu”. În total, mai există astăzi zece trovanţi polimorfi cu aspecte zoomorfe şi fitomorfe, şase trovanţi sferoidali şi nouă pietre de moară.
(...) Deci piesele constituente ale meselor din pietre de moară se regăsesc aproape în totalitate, cu excepţia unei pietre de moară: nouă pietre de moară (majoritatea in integrum şi câteva sparte, lipsind uneori fragmente mari din ele) şi cinci trovanţi sferoidali ce jucau rolul de picior al meselor. În ceea ce priveşte strict trovanţii (sferoidali împreună cu cei polimorfi), ei sunt actualmente în număr de şaisprezece, dar iniţial în curtea Casei Gănescu erau „circa treizeci de trovanţi”, iar în anul 1970 dr. I. Mocioi numărase «doar douăzeci şi cinci». Aşadar, mai sunt astăzi aproape jumătate din trovanţi. (...) Altfel spus, lipsesc aproximativ jumătate din trovanţii polimorfi şi o piatră de moară“, arată Sorin Buliga.
Brâncuşi îşi numea sculpturile „animale“
Brâncuşiologul precizează legătura dintre trovanţi şi Brâncuşi este arătată şi prin faptul că marele artist obişnuia să-şi numească lucrările „animale“ şi le aranja într-un mod deosebit. „Trăiesc, acum, ca într-un deşert – singuratic, cu animalele mele“, spunea Brâncuşi, care îşi concepuse lucrările ca pe nişte simboluri: „«Cocoşul» meu nu e cocoş, «Pasărea» mea nu este pasăre. Sunt simboluri”.
„Trovanţii polimorfi îi aminteau lui Brâncuşi de unele opere ale sale şi trimiteau la conceptele brâncuşiene care au stat la baza elaborării lor, în sensul realizării unei naturi sui-generis. (...) Sculpturile animaliere nonfigurative (forme esenţializate de animale, văzute adesea în mişcare, precum Păsărea în văzduh, Cocoşul, Peştele, Ţestoasa zburătoare) pot fi puse în legătură şi cu desenele unor animale cu care Brâncuşi a ilustrat, în 1929, volumul de poezii Plante şi animale - Terase de Ilarie Voronca, un reputat poet român de avangardă . Aceasta ar putea dovedi afinitatea lui Brâncuşi cu avangarda românească din perioada interbelică (care-l recunoştea, astfel, ca „unul de-al lor” ce atinsese o înaltă cotă artistică la vremea respectivă) şi faptul că a fost un promotor al acesteia. Acest interes al artistului trebuie văzut şi în contextul prieteniei sale cu Tristan Tzara şi cu avântul internaţional al mişcării dadaiste“, menţionează Sorin Buliga.
Trovanţii lui Brâncuşi şi curentul dadaist
Trovanţii şi mesele din pietre de moară poartă genialitatea sculptorului, care mereu a fost atras de lucrurile simple şi cât mai naturale. Mai mult decât atât, tot acest concept are o influenţă dadaistă, curent care l-a captivat şi pe Brâncuşi.
„Ansamblul de piese litice de la Casa „Barbu Gănescu” poartă amprenta avangardelor artistice de la începutul secolului XX, mai precis a conceptelor dadaiste care l-au influenţat pe Brâncuşi la Paris. Astfel, trovanţii din grădina Casei „Barbu Gănescu” intră în categoria objets trouvés, remarcându-se faptul că aceştia nu prezintă semne de a fi fost transformaţi în nici-un fel de către Brâncuşi, fiind lăsaţi aşa cum i-a găsit în zona lor de origine.
Este posibil ca el să fi considerat că trovanţii încorporau acea «putere magică primară» pe care dadaiştii doreau s-o restabilească operei de artă. Formele lor şi faptul că ei prezintă, în general, o frumuseţe naturală puteau să semnifice pentru artist că aceste obiecte găsite reprezintă o manifestare a «sacrului», pe care el căuta mereu să-l exprime în arta sa. Un argument în acest sens este că Brâncuşi era tributar credinţelor mito-religioase ale satului oltenesc, nu numai creştine, dar şi puternic animist-panteiste. Trovanţii polimorfi au suferit, în stil dadaist, relocarea şi o desemnare tacită, subînţeleasă (aluzivă), sugerată în primul rând de formele lor, ceea ce le-a schimbat de asemenea semnificaţia.
Ei nu mai sunt „pietre”, ci devin «animale» (melc, ţestoasă, broască) şi «plante» (ciupercă) într-o grădină, ceea ce a făcut de altfel ca cercetătorii – inclusiv autorul lucrării de faţă – să le dea diverse denumiri. Aceştia au şi aspectul unor opere de artă („abstractă” sau „nonfigurativă”) şi au fost desemnaţi astfel de către Brâncuşi, fără însă ca el să se exprima direct, ci prin simpla lor găsire, selectare şi amplasare în grădina casei respective. Crearea unui ansamblu de piese (trovanţi polimorfi) de forme diferite şi cu mare putere de sugestie, în care ele pot fi schimbate în raport unele cu altele, creând în acest mod mereu noi asociaţii şi semnificaţii (temporare), este de asemenea de sorginte dadaistă.
Pietrele de moară sunt, în sens larg, „obiecte găsite”, deoarece reprezintă obiecte aruncate şi găsite apoi de Brâncuşi în curtea casei, cărora el le-a acordat valoare estetică, motiv pentru care a şi realizat cu ele montaje (asamblări) inedite sub formă de „mese”. În sens restrâns (artistic şi convenţional), acestea sunt obiecte de tipul ready-made, deoarece au fost create de om şi au avut un rol funcţional evident înainte să fie abandonate. În mod convenţional se poate face astfel următoare clasificare: trovanţii sunt objets trouvés deoarece aparţin lumii naturale, iar pietrele de moară sunt ready-made deoarece la origine au fost obiecte funcţionale, dar acum scoase din uz“, a concluzionat Sorin Buliga.