Energia joacă mâine în sferturile de finală ale Cupei României cu Atlassib Sibiu
0Echipa de baschet Energia va juca mâine, pe teren propriu, împotriva formaţiei Atlassib Sibiu în sfertul de finală a Cupei României. Meciul va fi unul foarte dificil, echipa sibiană ocupând locul patru în clasamentul Ligii Naţionale de Baschet.
În pauza competiţională, în lotul Energiei a apărut o modificare de bază. Pivotul american Larry Turner s-a despărţit de Energia, în locul lui fiind adus grecul Andreas Glyniadakis. Antonis Constantinides, antrenorul Energiei, spune că baschetbalistul grec este cel mai valoros jucător care a ajuns la Târgu Jiu: „Credeţi că un jucător ca Andreas Glyniadakis ar fi venit la Târgu-Jiu dacă nu eram calificaţi în EuroChallenge? Vorbim de un jucător cu o carieră impresionantă, care a jucat la echipe de top din Europa, a jucat chiar şi în NBA şi care a câştigat două Euroligi. Este poate cel mai mare nume care a trecut vreodată pe la Tg-Jiu şi acest lucru este îmbucurător, atât pentru echipă, cât şi pentru oraş, dar şi pentru spectatori.”
Energia mai vrea un jucător român
Conducerea tehnică mai vrea să transfere un jucător român. „Am vorbit cu cei din conducere pentru încă un jucător român de perimetru, dar este foarte dificil în acest moment. Nu vrem să aducem jucători doar de dragul de a aduce. Trebuie să aducem jucători peste ceea ce avem noi acum în lot. Pentru antrenamente avem jucători tineri, Vlad, Sanda sau Berca, jucători care ne pot ajuta, dar nu vrem să aducem jucători doar pentru antrenamente. Evident că şi antrenamentele sunt importante, dar după cum s-a văzut în ultima perioadă, nu este problema cum ne facem antrenamentele, mai degrabă problema este când ne facem antrenamentele. Ne plimbăm în jurul ţării şi stăm mai mult în autocare, decât pe parchet“, a spus Constantinides.