Două femei şi doi copii s-au rătăcit într-o zonă montană din Gorj. Au fost găsiţi la timp de salvamontişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două femei şi doi copii s-au rătăcit în munţi                                                           FOTO: Salvamont Gorj
Două femei şi doi copii s-au rătăcit în munţi                                                           FOTO: Salvamont Gorj

Două femei şi doi copii s-au rătăcit, aseară, pe munte, în zona Plaiul Bumbeştilor, din masivul Parâng. Salvamontiştii au pornit în căutarea lor şi au reuşit să-i salveze.

Accesul în zonă a fost dificil, deoarece s-a putut ajunge doar pedestru, deoarece locaţia era izolată şi se afla la distanţă mare de locul în care putea ajunge ambulanţa Salvamont.

Inţial, salvamontişii au reuşit să găsească două persoane, o femeie şi copilul său, după care le-au găsit şi pe celelalte două persoane, după care au mers cu cele două femei şi cei doi copii la un conac din zonă pentru a le adăposti la căldură şi a le face un control medical.

Un echipaj de salvamontişti a coborât din zona montană persoana care prezenta probleme medicală, aceasta fiind transportată cu ambulanţa Salvamont până la prima unitate medicală.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite