Depozitul de cărbune de la Roşia va fi redeschis, deşi nu respectă condiţiile de mediu

Depozitul de cărbune de la Roşia va fi redeschis, deşi nu respectă condiţiile de mediu

Depozitul de cărbune de la Roşia nu respectă condiţiile de mediu

Depozitul Roşia din cadrul Exploatării Miniere de carieră Rovinari va fi activat şi utilizat parţial, începând cu data de 15 septembrie 2017 şi până la data de 30 aprilie 2018, conform unei hotărâri de guvern adoptată în şedinţa de ieri.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Funcţionarea depozitului va permite realizarea stocurilor de cărbune şi funcţionarea termocentralelor Rovinari, Turceni Işalniţa şi Craiova II în  condiţii optime în iarna 2017-2018.
„Utilizarea depozitului Roşia se va supune interesului strategic de asigurare a siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional, cu adoptarea tuturor măsurilor posibile de protecţie a mediului, necesare pentru activarea şi utilizarea parţială a depozitului în perioada menţionată, inclusiv prin aplicarea unui porgram de funcţionare care să evite crearea unui disconfort ambiental în zona adiacentă“, se arată într-un comuniucat al Guvernului. 
 
Complexul Energetic Oltenia este unul dintre principalii producători de energie electrică din România, asigurând funcţionarea Sistemului Energetic Naţional în situaţii extreme, cum a fost şi iarna 2016-2017, în care cota de piaţă a acestei societăţi a depăşit, în anumite intervale, 30% din totalul producţiei de energie electrică.
 
 
 
Funcţionarea depozitului de cărbune Roşia a încetat începând cu 01.01.2016 deoarece cu aceeaşi dată trebuia pus în funcţiune un nou depozit. Nerealizarea noului depozit la termenul stabilit, respectiv 31.12.2015, s-a datorat dificultăţilor în achiziţia suprafeţelor de teren pe care urma să fie amplasat noul depozit, precum şi identificării unui nou amplasament.
„În prezent este în derulare amenajarea noului depozit de cărbune Roşia, pentru care se preconizează ca termen de finalizare trimestrul I din 2019. În aceste condiţii nu există posibilitatea constituirii stocurilor de cărbune necesare funcţionării în siguranţă a termocentralei Rovinari şi nici asigurarea transportului pe calea ferată pentru termocentralele Turceni, Işalniţa, Craiova II“, se mai arată în comunicatul Guvernului.
 
Perioada premergătoare sezonului rece este folosită pentru realizarea stocurilor de siguranţă necesare trecerii vârfului de iarnă. În perioadele foarte reci, cu temperaturi mai mici de -10°C, nu se mai pot exploata straturile de cărbune din carieră, nu se mai poate asigura funcţionarea sigură a benzilor, căci cauciucul devine casant ducând la ruperea benzilor transportoare.
 
De asemenea, nu se pot asigura fluxurile de transport pe calea ferată către sucursalele Turceni, Işalniţa, Craiova II, cărbunele îngheaţă în vagoane, iar descărcarea lui durează foarte mult, din cauza perioadei necesare pentru dezgheţare, până la 6 ore pentru o navetă, reducând fluxul de aprovizionare până la jumătate şi apar probleme la căile ferate uzinale interioare din termocentrale.
citeste totul despre: