Cum au urcat pe tron marii domnitori români. Mihai Viteazul şi-a plătit înscăunarea cu o sumă imensă, iar Ştefan cel Mare a obţinut tronul prin luptă

Ştefan cel Mare a fost ajutat de Vlad Ţepeş să urce pe tron

Marii domnitori au reuşit să-şi câştige tronul fie prin sume importante plătite Imperiului Otoman, fie pe câmpul de luptă, cu sprijin extern. Se remarcă faptul că în permanenţă a fost o luptă acerbă pentru putere şi în doar puţine cazuri domniile s-au succedat, ca urmare a unui drept lăsat în familie.

Mircea cel Bătrân a urcat pe tron după moartea fratelui său 

Mircea cel Bătrân (n. 1355 - d. 31 ianuarie 1418), a fost voievod al Ţării Româneşti între 1386 - 1394 şi 1397 – 1418. A fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti. A fost fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I pe care îl secondează la tron. Mircea a urcat pe tron după moartea fratelui său care a avut loc pe 23 septembrie 1386. 

Neagoe Basarab a urcat pe tron cu ajutorul beiului de la Nicopole

Neagoe Basarab (n. 1481 – d. 15 septembrie 1521) devine domn al Ţării Româneşti la data de 8 februarie 1512 şi domneşte până la 15 septembrie 1521. S-a autodeclarat fiu natural al lui Basarab Ţepeluş şi al Neagăi din Hotărani, soţia marelui vornic Pârvu Craiovescu. A primit o educaţie aleasă de la călugărul Macarie de la Bistriţa, alături de care a contribuit la tipărirea Liturghierului slavon (1508), a Octoihului (1510) şi a Tetraevangheliarului (1512), primele scrieri religioase din Ţara Românească.

A învăţat mai multe limbi de circulaţie europeană şi a efectuat o serie de călătorii în Ungaria, Austria sau Imperiul Otoman, astfel încât şi-a extins cunoştinţele. A revenit în ţară şi a primit mai multe dregătorii. A ajuns să ocupe funcţia de mare postelnic. Neagoe a obţinut tronul Ţării Româneşti cu ajutorul beiul de Nicopole, după înfrângerea şi uciderea lui Vlad cel Tânăr, din data de 23 ianuarie 1512. Şi-a însuşit numele de Basarab pentru a căpăta legitimitate. Încoronarea a avut loc Bucureşti în data de 8 februarie 1512. În primul act oficial emis la 12 zile de la încoronare, Neagoe a folosit titulatura domnească „Io Basarab voievod şi domn”.

Mihai Viteazul, încăunat domn al Munteniei cu bani împrumutaţi

Mihai Viteazul (n. 1558 – d. 9 august 1601) este domnitorul cu una dintre cele mai controversate ascensiuni la tron. 

În tinereţe, Mihai a fost negustor de vite, după care, cu sprijinul  şi sub protecţia unchiului său Iane, un boier foarte bogat, a început să ocupe diferite funcţii înalte. În perioada în care unchiul săi era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns bănişor al judeţului Mehedinţi. De asemenea, în anul 1590 ajunge mare stolnic, iar între 1591-1592 devine mare postelnic. În scurt timp, Mihai ajunge mare agă.

Pentru că Banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopole, istoricii consideră că este posibil ca Mihai să fi fost, în această perioadă, şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova. A avut o ascensiune fulminantă şi între 1592 şi 1593 a fost ban al Olteniei. Mihai se rerage în Ardeal în urma unui complot al boierilor împotriva domnitorului Alexandru cel Rău la care se presupune că ar fi participat. După două săptămâni, Mihai a plecat la Constantinopole, unde ajutat de unchiul său Iane, de Andronic Cantacuzino, aristocrat grec, fiul al lui Mihail Cantacuzino (Şeitanoglu), şi de agentul diplomatic englez Barton a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, în schimbul unor mari sume de bani şi cadouri bogate. Banii au provenit din împrumuturi făcute Mihai la creditori, care imediat după înscăunare au venit în ţară ca să-şi primească banii şi dobânzile aferente. 

Modul sângeros în care Vlad Ţepeş a urcat pe tron

Vlad al II-lea Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, a devenit domn al Ţării Româneşti în iarna anului 1436. Şi-a stabilit la Curtea domnească de la Târgovişte. Vlad Ţepeş şi-a urmat tatăl şi a trăit şase ani la Târgovişte. În 1442, din motive politice, Vlad şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost luaţi ostatici de către sultanul Murad al II-lea. A fost eliberat în 1448, după ce, în 1447, tatăl său a fost  asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti.

La vârsta de 17 ani, Vlad Ţepeş a ajuns în Ţara Românescă susţinut de o cavalerie turcească şi un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan. A ocupat tronul o scurtă perioadă, după care a fost învins de Vladislav al II-lea. În anul 1456 primeşte sprijin de la Iancu de Hunedoara şi reuşeşte să-l înlăture pe Vladislav al II-lea, pe care-l ucide. Astfel, reuşeşte să-şi recapete tronul. 

Ştefan cel Mare, ajutat de Vlad Ţepeş să urce pe tron

Ştefan cel Mare este fiul lui Bogdan al II-lea, domnitor al Moldovei, şi al soţiei sale Oltea. După moartea tatălui său, Ştefan s-a refugiat în Transilvania condusă de către Iancu de Hunedoara. A învăţat de la acesta tacticile militare. Ştefan cel Mare a reuşit să-l răstoarne de pe tronul Moldovei pe Petru Aron, pe care l-a învins  în aprilie 1457 în două lupte. Ştefan a fost ajutat de Vlad Ţepeş, care i-a pus la dispoziţie o puternică armată, dar şi de partizanii săi din sudul Moldovei.

Surpriza Cuza

Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820, Bârlad - d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) s-a născut în Bîrlad, într-o familie de boieri moldoveni. A fost fiul ispravnicului Ioan Cuza, care a fost un proprietar de pământ şi al Sultanei, membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei şi Munteniei a constituit o mare surpriză şi a venit pe fondul unor mari frământări nu doar în Moldova şi Muntenia, ci şi în Europa. 

Astfel, Congresul de la Paris din 1856 a încercat să îngrădească puterea şi influenţa rusească în sud-estul Europei după Războiul Crimeii, astfel că dorinţa de unire a Moldovei şi Munteniei a fost suţinută. S-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor Divanuri ad-hoc. În anul 1857, ambele Divane din Moldova şi Muntenia au decis unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România, aducerea la conducere a unui prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei. Acest rezultat a fost analizat într-un raport de comisari ai puterilor garante şi dezbătut într-o conferinţă care s-a încheiat, în vara anului 1858, prin semnarea Convenţiei de la Paris, care stabilea viitorul politic al Principatelor.

Astfel, s-a stabilit ca unirea să fie una formală, fiecare principat având propriile sale instituţii legislative şi executive. În perioada următoare au avut loc alegerile pentru Adunările Elective din fiecare principat. Aceste organisme trebuiau să aleagă domnii pentru fiecare principat. Fiecare tabăra din Adunările Electrive dorea unirea, dar vroiau să-şi impună propriul domn. Astfel, din partea Moldovei erau propuşi Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Mihail Sturdza şi chiar fiul acestuia, Grigore M. Sturdza. În Ţara Românească se luptau pentru domnie Barbu Ştirbei, Gheorghe Bibescu, Alexandru D. Ghica sau Dimitrie Ghica. 
 

Convenţia de la Paris avea o mare scăpare cu privire la persoana care urma să deţină funcţia supremă: nu specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. Astfe a apărut în prim plan numele lui Alexandru Ioan Cuza, care îndeplinea atunci funcţia de hatman în Moldova, deşi nu era o personalitate de prim rang pe scena politică şi nu se remarcase prin acţiuni deosebite. Toate grupările au preferat să-l voteze pe el, decât un adversar mult mai puternic. Pe 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar 24 ianuarie a fost ales tot în unanimitate domn al Ţării Româneşti.

Înscăunarea primului domnitor străin

Imediat după ce Cuza a fost nevoit să abdice, puterea domnească a ajuns să fie deţinută de Locotenenţa Domnească formată din Nicolae Golescu, Lascăr Catargiu şi Nicolae Haralambie. Conservatorilor şi liberalilor vroiau să aducă pe tron un principe străin, idee reluată care fusese lansată şi în 1859, atunci când a fost ales Cuza. Prima alegere a fost Contele Filip de Flandra, dar marile puteri s-au împotrivit, iar acesta a fost nevoit să respingă porpunerea.

Lucrurile aveau să devină tot mai tensionate, pentru că dacă nu era găsit un domnitor şi Moldova se pronunţa împotriva unirii, cele două provincii aveau să se separe. Ion Bălăceanu a citit o telegramă în care s-a pronuntat, pentru prima dată, numele lui Carol de Hohenzollern. Ion C. Brătianu s-a întâlnit, pe 31 martie, la Dusseldorf cu Carol I, care iniţial a refuzat. Seara a mai avut loc o întâlnire între cei doi, Ion C. Brătianu i-a înmânat lui Carol I coroana şi l-a informat despre situaţia din Principate.

Carol I l-a refuzat pe Bratianu şi de această dată şi i-a mărturisit că nu se simţea în stare să facă acest pas. Până la urmă fost convis de persoanele aporpiate din familie să accepte. El era căpitan în Regimentul 1 dragoni din gardă şi avea reputaţia unui ofiţer cu calităţi excepţionale şi un exemplu de virtute. La 10 mai 1866, Carol I a sosit incognito la Bucureşti, la solicitarea guvernului României. În urma plebiscitului din 2-8 aprilie şi cu consimţământul Parlamentului, acesta a depus jurământ ca Domnitor al României. 

Vă mai recomandăm:

Cum au murit marii domnitori români - asasinate celebre sau trădări. Moartea lui Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul a sfâşiat de durere tot poporul. Unii dintre cei mai mari domnitori români au murit într-un mod brutal, fiind asasinaţi în urma unor trădări din partea unor apropiaţi. Cele mai cunoscute asasinate sunt cele ale lui Mihai Viteazu sau Vlad Ţepeş.

Cât de mare era Ştefan cel Mare? Zece lucruri pe care nu le ştiai despre domnitor. Adevăr sau mit: a avut sute de femei şi era mai sângeros decât Ţepeş. Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitorul care a ţinut frâiele Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), arăta cu totul altfel faţă de descrierile din manualele de istorie, a suferit înfrângeri zdrobitoare în unele războaie şi a avut doar două cuceriri amoroase extraconjugale consemnate în scrierile medievale.

Tot ce nu ştiaţi despre mama lui Ştefan cel Mare. Istoricii îl consideră bastard pe domnitorul-sfânt, cu cinci fraţi vitregi. Maria Oltea, partenera domnitorului moldovean Bogdan al II-lea şi mama lui Ştefan cel Mare, una dintre cele mai importante figuri feminine din istoria României, stârneşte în continuare controverse.