Cum au ajuns slovacii în Banat. Feluri de mâncare delicioase, obiceiuri şi superstiţii
0
Peste 17.000 de persoane care trăiesc în România s-au declarat a fi de etnie slovacă. Acestea se află îndeosebi în Banat şi şi-au păstrat tradiţiile specifice.
Migrarea slovacilor în Banat s-a podus ca urmare a politicii habsburgice „migratio colonorum”, aceea de a rări populaţia din ţinuturile suprapopulate şi de a aduce meseriaşi şi în alte zone slab populate ale imperiului. Slovacii au plecat în secolul al XVIII-lea din ţinuturile lor de baştină şi s-au aşezat iniţial în alte părţi ale imperiului, de unde au venit apoi, prin migraţie secundară, sau chiar terţiară, în Banat, probabil în speranţa unui trai mai bun, sau pentru a-şi asigura libertatea practicării cultului evanghelic luteran.
Un alt motiv pentru care slovacii au venit în Banat, a fost aceea de a da curs solicitării unor antrepenori care se ocupau de tăierea şi prelucrarea lemnului. Minoritatea slovacă din Banat are diverse origini şi practică diferite culte creştine.
Bucătăria slovacă
Un loc de bază în bucătăria slovacă îl ocupă făinoasele şi diferitele specialităţi din făină, legumele, rădăcinoasele şi fructele. Din aluatul de pâie se face „lepnika”, un fel de lipie. Se întinde aluatul într-o formă rotundă mai groasă şi când cuptorul este suficient de încins, se pune pe o lopată din lemn întinsă introducându-se lângă flacără şi jar, pentru a se coace prima dată pe o parte, apoi pe cealaltă, şi când e gata se unge cu puţină untură sau ulei, eventual se freacă cu usturoi, consumându-se de obicei imediat.
„Din aluatul de pâine se face şi «posucha», dar acest aluat se întinde de câteva ori, după care se împătură, se presară brânză sărată, iar se împătură, se aşează într-o tavă unsă puţin, pentru ca aluatul să nu se prindă, şi apoi se coace în cuptor în faţa flăcării. Şi «posucha» se serveşte cald, eventual cu lapte dulce, lapte acru sau covăsât. Tot din aluatul de pâine se face şi «opekance»: o bucată de aluat, răsucit, alungit şi subţire ca o frânghie, se îndoaie în două sau în patru, se aşează pe o lopată largă de lemn, se introduce în cuptor în faţa flăcării, şi acolo, în câteva minute, se coace de o parte şi de cealaltă, şi se păstrează câteva zile, la loc uscat, după care se taie în bucăţi mici de doi-trei centimetri şi în cursul săptămânii, mai cu seamă în ziua de miercuri acestea se opăresc, după care se clătesc cu apă rece, se ung puţin şi se servesc cu brânză dulce sau sărată, cu mac, cu nucă măcinată, şi alte bunătăţi, ca mâncare principală, după supă.
Din aluat se mai face şi un fel de plăcintă de varză, ce se poate servi cald, în loc de mic dejun. «Kapusnika» se face din aluat de pâine ce se întinde rotund, într-o jumătate se pune un strat de 7-8 milimetri de varză călită, puţin îndulcită şi condimentată cu piper măcinat, apoi se îndoaie partea goală peste varză, se lipeşte pe margini, se introduce în cuptor şi se coace pe ambele părţi iar după ce e gata, se unge“, arată muzeograful Simona Mocioalcă în lucrarea „Slovacii din Banat, obiceiuri şi tradiţii“.
„Siflike” se fac dintr-un aluat special cu ouă care se întinde subţire, se lasă puţin la uscat, după care se înfăşoară sul şi se taie subţire în nişte romburi neregulate, şi se pune la păstrare folosindu-se la diferite supe sau ciorbe, chiar şi în lapte fiert.
„Rezance” (tăiţei) se fac tot din aluat, însă după răsucire în sul se taie mai subţire, se pun la uscat şi se adaugă la supele albe (adică cele din carne de pasăre, de vită, sau de porc).
„Brdovce” se fac de obicei cu ocazia unor evenimentede familie mai importante, cum ar fi nunta, sau botezul. Se face un aluat asemănător cu cel pentru tăiţei, însă se taie în pătrăţele mici de aproximativ trei, patru centimetri, ce se dau apoi peste un obiect cu încreţituri, care le dau o formă specifică. „Brdovce” se usucă la soare, iar în caz că nu se consumă imediat, se păstrează la loc uscat pentru meniul supelor speciale de sărbătoare.
Fasolea, este cea mai răspândită
Dintre legume cea mai răspândită e fasolea, care se consumă atât uscată cât şi verde. Fasolea verde se prepară exclusiv ca supă sau ciorbă, iar cea uscată cu carne de porc afumată (şira spinări) sau cu şuncă, în special vineri.
Mazărea se consumă în exclusivitate verde, sub forma de supă de mazăre. În supă deseori se puneau găluşte din făină sau din gris, uneori şi carne de pui sau de porumbel.
Mai rar decât fasolea ori mazărea se gătea linte, cu carne afumată sau cârnaţi de casă. Ca şi la noi, cartofii sunt nelipsiţi din bucătăria slovenă.
Salamul de Nădlac, o delicatesă
„O delicatesă este un cârnat special, aşa zisul salam de Nădlac. Reţeta este veche şi s-a transmis din generaţie în generaţie, secretul gustului şi al păstrării îl ştie fiecare măcelar. Preparat cu multă boia iute şi dulce, cu chimen, sare, piper şi carne curată de porc, salamul de Nădlac se face din noiembrie până în februarie, şi se păstrează un an întreg în cenuşar. Liptauer este o cremă picantă de brânză, numele, provine din limba germană (Liptau) şi maghiară (Liptó) şi desemnează regiunea Liptov din nordul Slovacei. Liptauer-ul se găteşte din felurite tipuri de brânzeturi, de la cele de oaie şi capră şi până la brânza de vaci sau oricare dintre combinaţii, dar există chiar şi variante light ale acestei combinaţii care folosesc urdă. Ce este însă specific tuturor amestecurilor de liptauer este consistenţa cremoasă, culoarea roşiatică dată de boiaua de ardei, gustul de chimen şi notele picante de piper“, ne informează muzeograful Simona Mocioalcă.
Principalele obiceiuri ale slovacior
Slovacii au multe obiceiuri, datini şi credinţe populare. „Ei sunt specialişti în arta încrustării şi prelucrării lemnului, arta împletiturilor din pănuşi, a broderiilor şi ţesăturilor cu motive inspirate din barocul german. Cea mai bogată în tradiţii este perioada solstiţiului de primăvară“, arată muzeograful Simona Mocioalcă în lucrarea „Slovacii din Banat, obiceiuri şi tradiţii“.
Anul Nou implică o serie de obiceiuri, unele dintre ele fiind asemănătoare cu cele româneşti. În prima zi a anului, femeile nu au voie să facă vizite celor cunoscuţi, pentru că ele aduc ghinion. „Se fac şi prevestiri în ceea ce priveşte anul ce urmează, în funcţie de răsăritul soarelui: dacă zorile sunt roşii, anul ce urmează va fi sărac, plin de furtuni iar dacă plouă mărunt, înseamnă că spicele vor fi foarte lungi. Legat de viaţa omului, cel care va strănuta în această zi, va apuca şi anul ce urmează. Slovacii din România, invariabil pe 6 Ianuarie au Epifania Domnului, sărbătoarea celor 3 crai „tri krale” prin care se comemorează venirea magilor la pruncul Isus. Lumina care a strălucit în noaptea de Crăciun în peştera din Betleem, unde erau Maria, Iosif şi păstorii, în această zi străluceşte pentru toată lumea. Steaua a călăuzit drumul magilor, care au adorat un prunc în braţele mamei Maria, pentru că în El au recunoscut izvorul dublei lumini care i-a călăuzit: lumina stelei şi lumina Scripturii; au recunoscut îl El pe regele Evreilor dar şi regele tuturor neamurilor. Deasemena, Fecioara Maria şi Iosif au fost iluminaţi de prezenţa divină a pruncului Isus. Conform tradiţiei Slovace, această zi este ultima când se mai colindă. Botezul Domnului din ianuarie este unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului; la fel ca şi Crăciunul, este precedat de un Ajun mai deosebit, cu zi de Post, iar de Botezul Domnului este dezlegare la toate“, se arată în lucrarea „Slovacii din Banat, obiceiuri şi tradiţii“.
Sărbătoarea „Fašange”
„Fašange” este denumirea unei sărbători în care oamenii se întâlnesc mai mult, organizând şezători numite „paraćke”, nunţi şi petreceri pentru tineri, cu multă mâncare şi băutură, în care se ironizează unele vicii, şi se practică travestirirea.
„În ultima zi de dinaintea postului are loc carnavalul stradal şi «umblatul» măştilor, când tinerii, mai ales băieţii, merg doi câte doi sau în grup, deghizaţi, şi intră în casele fetelor sau ale cunoscuţilor. Măştile sunt apoi premiate, fiind o mândrie pentru cei care au câştigat «prvy Di» adică premiul I. Tot în această zi se fac tot felul de gogoşi «fánke», «špricke», «fućke» sau «kisnutie haluške»- găluşte tăuţeşti, ca să le meargă bine la purcei, să crească şi să se îngraşe. Prima zi de miercuri din post se numeşte «Krivá sreda», škaredá sreda”, «Popolcová sreda» adică «Miercurea urâtă», «Miercurea şchioapă», sau «Miercurea de cenuşă». (...) Nu se pun la clocit ouăle din ziua de miercurea şchioapă ca să nu iasă puii şchiopi. Pentru ca puii să crească, ouăle trebuie puse sub cloşcă doar când luna e în creştere, mai ales în zilele de marţi sau vineri. În perioada aceasta gospodinele fac «krájanie haluške» adică tăiţei, să crească cânepa mare şi frumoasă, ca fuiorul să fie lung şi să alunece bine când se toarce, care se dau prin mac pentru ca grâul să fie mai des. Mamele îndulcesc aceşti tăiţei cu miere în loc de zahăr, şi dau copiilor prilej cu care urează „să fii harnic ca albinele”.9 Mierea este simbolul bunătăţii, a prosperităţii şi a hărniciei, dar se foloseşte şi ca leac, în special la copii. (...) La începutul perioadei de post, se practică obiceiuri de magie imitativă: toţi gospodarii sau gospodinele seamănă grâu într-o farfurie, şi aşteaptă ca aceasta să crească până în duminica Floriilor; dacă grâul semănat e verde şi frumos, însemnă că recolta va fi bogată. Pentru ca pomii fructiferi să aibă un rod bogat, se pun în apă crenguţe tinere de salcie.“, prezintă muzeograful Simona Mocioalcă.
Superstiţii
Alte supersiţii sunt legate de prevestirea timpului: dacă o fată vede pentru prima dată o singură rândunică, nu se va mărita în anul acela, dar oamenii la casele cărora îşi fac cuib rândunicile sunt norocoşi, şi le va merge bine în gospodărie. Dacă rândunicile se întorc devreme, atât primăvara cât şi vara vor fi călduroase. Zăpada din martie e considerată tămăduitoare, motiv pentru care oamenii se spală pe ochi cu ea; la fel şi apa de ploaie căzută în luna martie, deoarece ea împrospătează pielea omului precum şi ţesătura din in sau de cânepă.
„Săptămâna dinaintea Floriilor este dedicată muncilor gospodăreşti, deoarece omul purificat sufleteşte după ţinera postului simte nevoia să acorde un interes deosebit curăţirii mediului din jurul său. Femeile strâng apa de ploaie, sau apa provenită din topirea zăpezii cu care vor spăla şi albi rufele şi lenjeria de pat. Albul este predominant în viaţa slovacilor. Casele sunt vopsite în alb, atât în interior cât şi în exterior. Cu var sunt dezinfectate dependinţele şi grajdurile animalelor, şi pomii din jurul caselor. (...) În duminica Floriilor, „Kvetná nedeľa”, se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, ce amintesc de felul în care a fost întâmpinat Mântuitorul - care se împart creştinilor - iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. La întoarcerea de la biserică, după sfinţirea ramurilor, slovacii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele cu ele, deorece acestea apără casa de rele şi o protejează de incidente neplăcute. În unele sate, locuitorii îşi leagă ramurile de salcie peste brâu pentru acest ritual îi apară de boli şi îi face mai rezistenţi. Tot în Duminica Floriilor, gospodinele curăţă mormintele strămoşilor, agăţând de cruci rămurele de salcie“, se mai prezină în lucrarea „Slovacii din Banat, obiceiuri şi tradiţii“.
Vinerea-Mare fiind socotită zi de doliu, femeile poartă haine şi baticuri negre, casa e ornată cu broderii negre, se ţine post-negru şi cei mai mulţi oameni merg la biserică pentru a primi Împărtăşania. Dimineţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii ies la fântână să se spele pe mâini şi pe faţă, semn că doresc să se spele de păcatul cel mare al răstignirii lui Isus Hristos. „Această zi este asociată de superstiţioşi cu puteri magice: nu ar trebui să se împrumute nimic, să se lucreze solul sau să se spele haine. Se crede că daca în Vinerea Mare recolta va fi bogată. În Sâmbăta albă «Biela sobota» se încheie Postul Paştelui, se coc berbecii, se face mazanec (un fel de chiflă coaptă din aluat dulce dospit cu stafide presărate cu migdale), se împletesc korbače (bici din nuiele) şi se vopsesc ouăle“, arată Simona Mocioalcă.
Se încarcă comentariile...
