Consilierul Leonida Belger, de la Alimpeşti, a protestat în faţa sediului Curţii de Conturi Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leonida Belgher, consilier local al comunei Alimpeşti, a protestat, ieri, în faţa sediului Curţii de Conturi Gorj, fiind nemulţumit că un inspector al acestei instituţii nu a fost lăsat de conducerea Curţii de Conturi să finalizeze controlul de la Primăria Alimpeşti.

Belgher susţine că inspectorul nu a fost lăsat de superiori să-şi termine treaba, după ce a descoperit nereguli grave: „Un lucru foarte important: un inspector de la Curtea de Conturi este blocat de către directorul caestei instituţii ca să nu mai continue controlul la Primăria Alimpeşti. Inspectorul a mai solicitat încă cinci zile ca să facă controlul, să descopere toată caracatiţa de la Alimpeşti. Directoarea l-a oprit pentru că, aşa cred eu, în această caracatiţă sunt implicaţi mulţi? Poliţie, judecătorie, procuratură din Novaci. Ei o protejează pe primăriţa din Alimpeşti. De la angajaţii primăriei Alimpeşti ştiu că acel control a fost oprit. Este un lucru foarte grav: directorul a blocat un control! Acest director trebuie să îşi dea demisia urgent. Am fost în audienţă la conducerea Curţii de Conturi şi nu m-au primit. (...) Ceea ce se întâmplă creează un precedent periculos. Vreau jos mafia din acest judeţ“. 

Inspectorul Curţii de Conturi, Pompiliu Poiană, a confirmat faptul că a solicitat o prelungire a termenului de control, dar a fost refuzat. Acesta a mai spus că cele mai grave nereguli le-a depistat la reabilitarea unor drumuri afectate de alunecările de teren din 2014.

Conducerea Curţii de Conturi nu a dorit să comenteze această situaţie. 

Prejudiciul se ridică la aproximativ 200.000 de lei 

Conform unor surse, valoarea prejudiciului stabilit de echipa de control a Curţii de Conturi, valoarea prejudiciului stabilit a foist de aproximativ 200.000 de lei. Mai mult decât atât, reprezentantul Curţii de Conturi a fost ameninţat de patronul firmei din Vâlcea care s-a ocupat de reabilitarea drumurilor. Echipa de control a constatat că lucrările nu au fost executate în mod corespunzător. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite