Au fost în piţărăi, cu măşti pe feţe
0Tinerii din localitatea Cloşani, din comuna Padeş, au mers în această dimineaţă la colindat în piţărăi, cu feţele acoperite cu măşti. Obiceiul este unic în Oltenia.
Tinerii care au împlinit vârsta majoratului s-au costumat cu măşti făcute de ei din diferite piei de animale. Aceştia s-au costumat într-o peşteră de la marginea satului, pentru că nu trebuie să afle nimeni cine se ascunde în spatele măştii, după care au pornit în piţărăi. În spatele măştilor, „moşii“ şi „babele“, aşa cum se cheamă măştile, fac numai năzbâtii. Merg la fete să le sărute, iar pe cei care i-au supărat în cursul anului îi şicanează.
Piţărăii primesc colaci, nucă, mere şi biscuiţi
Cea care se ocupă de păstrarea acestui obicei este Carmen Sarcină, coordonatorul Ansamblului Roua din Cloşani. „Sunt măşti făcute din piele de capră sau de oaie, iar alţii le-au confecţionat din piele de vânat, de lup sau vulpe. Cam toţi cei care poartă măşti şi le fac singuri, iar cine nu ştie vine şi întreabă, iar eu le arăt“, a spus Carmen Sarcină. Piţărăii primesc colaci, nucă, mere şi biscuiţi. Seara are loc o horă a satului, unde toţi băieţii îşi dau jos măştile.