Viitorul sună bine la secţia de atletism a Clubului Sportiv Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai mici atlete ale Clubului Sportiv Târgovişte au înregistrat rezultate foarte bune la sfârşitul săptămânii trecute. Prezente la Campionatul Naţional de sală pentru copii – etapa de zonă, găzduit de sala de atletism “Ioan Soter” din Bucureşti, sportivele antrenate de Desdemona Banu Ionescu au reuşit calificări în etapa finală a competiţiei.

Astfel, Andreea Dinu şi Ana-Maria Balache au încheiat proba de 800 metri cu fruntea sus. Din 20 de concurente prezente la start, ce au reprezentat nouă cluburi din ţară, prima sportivă a încheiat concursul pe locul 3, iar a doua a terminat pe 7. 

Cum a fost prima competiţie oficială din acest an la care au participat, staff-ul tehnic s-a declarat mulţumit de prestaţiile celor două sportive. 

“Sunt foarte mulţumită de evoluţiile fetelor. Sunt încrezătoare că din spate vine o generaţie bună de atlete”, a precizat Desdemona Banu Ionescu.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite