VIDEO Grindina a făcut ravagii la Răcari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
grindina racari

A fost nevoie de doar zece minute pentru ca o furtuna puternică, însoţită de grindină, să distrugă grădinile, lanurile de porumb şi să smulgă tabla de pe acoperişurile caselor, în oraşul dâmboviţean Răcari. Localnicii  spun că vijelia s-a stârnit dintr-o dată. Din cauza grindinei, curţile şi grădinile oamenilor păreau a fi ninse, stratul de gheaţă depăşind în unele locuri chiar şi zece centimetri.

  "S-a abătut un nor negru deasupra oraşului şi nu a durat mult. A făcut ravagii. Era grindina cât oul de porumbel. Era foarte mare. Ne-a distrus totul. Viţa de vie ne-a nenorocit-o, la fel porumbul. Curţile au fost pline de gheaţă. A fost prăpădanie mare. A fost viscol la noi", spun oamenii.

O vijelie puternică s-a abatut ieri peste oraşul dâmboviţean Răcari. Vântul şi grindina au distrus grădinile oamenilor, culturile de porumb dar şi mai multe acoperişuri. 

"Doar zece minute a ţinut vijelia, dar venea din ce în ce mai mare. Pârâia totul. Tabla zburase de pe casă. N-am văzut aşa ceva la Răcari. Copacii au fost aproape smulşi din pământ"

"A ras totul vijelia. S-a stârnit din senin. A venit piatră atât de mare încât în grădină nu mai este nimic bun. Totul a fost distrus"

grindina racari

Cod Galben

Pentru zona de sud a judeţului fusese emisă o atenţionare cod galben  de ploaie, grindină şi descărcări electrice. Fenomenele vizate au fost descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse, care pot fi însemnate cantitativ şi grindină.

Atenţionarea meteo a fost valabilă până ieri, la ora 19.00, pentru sud-estul judeţului Dâmboviţa.

Cantităţile de precipitaţii au depăşit chiar şi 25l/mp.

grindina racari
grindina racari
grindina racari
Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite