Tânăr prins în parc, la plimbare, deşi trebuia să fie carantinat
0
Într-o perioadă în care numărul cazurilor de îmbolnăvire cu Sars-cov-2 a explodat, pur şi simplu, românii par să nu înţeleagă necesitatea adoptării unor măsuri minime de protejare. Pe de altă parte, unele persoane dau dovadă de inconştienţă.
Aşa s-a întâmplat cu un tânăr din Târgovişte, care, potrivit autorităţilor, se plimba prin parc deşi ar fi trebuit să stea în carantină.
„În urma deciziei Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, jandarmii s-au deplasat joi, 5 noiembrie, la domiciliul tânărului depistat în timp ce se plimba prin parc, după ce s-a întors dintr-o ţară străină, cu risc epidemiologic ridicat. În momentul în care aceştia efectuau demersurile pentru a-l conduce la un centru de carantină instituţionalizată, au constatat că de la adresa respectivă mai lipseşte o persoană căreia îi fusese aplicată aceeaşi măsură. În urma verificărilor a reieşit că tânăra, în vârstă de 18 ani, nu a respectat măsura de carantină obligatorie şi s-a deplasat la un magazin alimentar pentru a-şi procura ţigarete”, se arată într-un comunicat al IJJ Dâmboviţa.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, acesteia urmând să îi fie aplicată măsura de carantină instituţionalizată.