Profesoara din Târgovişte acuzată că a sugrumat un bebeluş pe stradă s-a internat la Spitalul de Psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit Poliţiei, femeie s-a internat voluntar pentru a-i fi analizată starea de sănătate şi pentru a primi tratament de specialitate.
Potrivit Poliţiei, femeie s-a internat voluntar pentru a-i fi analizată starea de sănătate şi pentru a primi tratament de specialitate.

Profesoara în vârstă de 51 de ani, de la Colegiul Economic din Târgovişte, acuzată că a strâns de gât un bebeluş de 6 luni, în încercarea de a i-l fura mamei, s-a internat la Spitalul de Psihiatrie din oraş pentru efectuarea unor analize amănunţite.

Potrivit Poliţiei, femeie s-a internat voluntar pentru a-i fi analizată starea de sănătate şi pentru a primi tratament de specialitate. 

„Pacienţii cu probleme psihiatrice cronce, pot avea afecţiuni pentru o viaţă care se acutizează periodic, absolut aleatoriu, în contexte de neprecizat”, a declarat, pentru „Adevărul”, dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Între timp IPJ Dâmboviţa a dechis un dosar penal pe numele profesoarei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi ameninţare.

Se pare că profesoara trece printr-o dramă. Ea le-a spus poliţiştilor că lumea râde de ea pentru că nu are copii. 

Scene desprinse, parcă, dintr-un film

Imagine indisponibilă

FOTO: Părinţii bebeluşului atacat

Mămica în vârstă de 25 de ani, din Târgovişte, povesteşte că femeia i-a cerut iniţial bebeluşul, după care a încercat să i-l ia cu forţa, strângându-l de gât.

„S-a schimbat la faţă efectiv, a holbat ochii, a înfipt mâna în cărucior şi a spus, nu glumesc, dă-mi-l mie. Efectiv a vrut să îl răpească. Mi-a spus că mi-l omoară şi în momentul acela s-a reprezit cu mâinile le gâtul lui ca să îl strângă de gât. Avea o forţă inimaginabilă şi sub nicio formă nu voia să se despartă de copil. Am aflat că nu sunt singura persoană care a fost agresată de această femeie, dar probabil este cel mai grav lucru pe care l-a făcut până acum”, a povestit Ioana Lifticariu, 25 de ani, mămica bebeluşului.

Imagine indisponibilă

Salvarea a venit de la un campion mondial de karate, care povesteşte că femeia avea o forţă de nedescris. A reuşit să o imobilizeze printr-o tehnică specială.

„Şi pentru mine a fost uşor şocant să vezi pe cineva care vrea să sugrume un bebeluş. Când am ajuns eu mămica se lupta deja cu ea. M-a frapat forţa extraordinară. A trebuit să folosesc o tehnică marţială ca să îi iau mâna. Avea forţă mai mare ca mine şi nu sunt cel mai pirpiriu om. Om cu probleme, clar. Înţeleg de la mai mulţi oameni că se repetă. A mai atacat copii. Din punctul meu de vedere vorbim de o problemă ca a acelei doamne care a împins la metrou şi a ucis. Trebuie luată de pe străzi şi ajutată, tratată”, a spus Vasile Lupaşc, (FOTO, dreapta).

Femeia este profesor suplinitor la Colegiul Economic din Târgovişte. Se pare că are note excelente la examenele anuale, iar testele psihologice le trece cu brio.

„Doamna profesor este suplinitor în unitatea noastră, repartizată în urma unui examen de titularizare susţinut la ISJ. Nu ne-a creat probleme deosebite, dar dacă ceea ce spuneţi că aşa este şi vom primi din partea organelor abilitate o înştiinţare, atunci noi vom parcurge paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare”, a declarat  prof. Suzana Ilie, directorul Colegiului Economic din Târgovişte.

Mai mult, examenele psihologice anuale nu ar indica vreo problemă în dreptul ei. Se pare că profesoara trece printr-o dramă. Ea le-a spus poliţiştilor că lumea râde de ea pentru că nu are copii.

CITEŞTE ŞI:

O profesoară ar fi strâns de gât un copil pe stradă, fiind la un pas să-l omoare. Un campion la karate a salvat bebeluşul. „S-a schimbat la faţă efectiv, a holbat ochii“

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite