Peste 12.000 de târgovişteni înregistrează majorări de întârziere la plata taxelor şi impozitelor locale

Peste 12.000 de târgovişteni înregistrează majorări de întârziere la plata taxelor şi impozitelor locale

Administraţia locală speră să vină în sprijinul târgoviştenilor restanţieri la plata dărilor la bugetul local, dar în acelaşi timp să crească acum pe ultima sută de metri a anului fiscal şi gradul de colectare a impozitelor şi taxelor locale.

12.400 de contribuabili târgovişteni înregistrează majorări de întârziere la plata taxelor şi impozitelor locale, potrivit şefului Serviciului aflat în subordinea Primăriei Târgovişte, Iulian Crintescu.

 
Consilierii muncipali au fost de acord cu înlesnirile la plata obligaţiilor fiscale contribuabililor persoane fizice din municipiul reşedinţă de judeţ. 
 
La momentul actual peste 12.400 de contribuabili târgovişteni înregistrează majorări de întârziere în valoare de aproximativ 2.750.000 lei, din cauza neachitării la termenele de plată a taxelor şi impozitelor locale. 
 
Autorităţile locale au decis să vină în sprijinul acestora şi să-i scutească de majorările de întârziere acumulate până acum, dacă se achită integral de obligaţiile fiscale până la data de 15 decembrie a acestui an. 
 


Prin această măsură, acceptată în unanimitate de aleşii locali în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local, administraţia locală speră să vină în sprijinul târgoviştenilor restanţieri la plata dărilor la bugetul local, dar în acelaşi timp să crească acum pe ultima sută de metri a anului fiscal şi gradul de colectare a impozitelor şi taxelor locale. 

citeste totul despre: