Lansare concurs "Fiecare Copil în Grădiniţă", în judeţele Braşov, Dâmboviţa şi Dolj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea copiilor din familii foarte sărace, care încep şcoala fără să fi beneficiat de educaţie timpurie, sfârşesc prin a abandona pentru că nu reuşesc să ţină pasul cu colegii lor
Majoritatea copiilor din familii foarte sărace, care încep şcoala fără să fi beneficiat de educaţie timpurie, sfârşesc prin a abandona pentru că nu reuşesc să ţină pasul cu colegii lor

Consiliile Județene şi Inspectoratele Școlare Județene din Braşov, Dâmboviţa şi Dolj, împreună cu Asociația OvidiuRo lansează concursul de selecţie pentru comunităţi partenere în programul Fiecare Copil în Grădiniță (FCG), care are ca obiectiv creșterea ratei de înscriere și prezență zilnică la grădiniță a copiilor de 3-5 ani din familii sărace.

Acest concurs de aplicații este organizat în cadrul proiectului Fiecare Copil în Grădiniță în județele Brașov, Dâmbovița și Dolj, cu finanțare prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România și se adresează primarilor şi directorilor de grădiniţă din comunităţile rurale sau urbane mici (sub 150.000 de locuitori) din aceste judeţe. Suma totală a finanţării este de 244.131 Euro. În anul școlar 2014-2015 vor fi sprijiniți 500 de copii din comunități noi din cele trei județe. Elementele de bază ale proiectului sunt: 

1.Corelarea strategiei locale cu cea națională în vederea generalizării învățământului preșcolar; 

2.Identificarea și înscrierea la grădiniță a tuturor copiilor săraci de 3-5 ani din comunitate; 

3.Măsuri socio-economice pentru facilitarea prezenței zilnice; 

4.Formarea echipelor de proiect și educația părinților; 

5.Conștientizarea opiniei publice cu privire la importanța educației preșcolare pentru toţi copiii. 

Metodologia de concurs se regăseşte pe site-ul Asociaţiei OvidiuRo şi poate fi accesată aici: http://www.ovid.ro/fcg/concurs-judetean/. Aplicaţiile pot fi trimise până la data de 11 iulie 2014.

Încurajăm autorităţile publice locale din Braşov, Dâmboviţa şi Dolj să aplice la acest concurs, dându-le astfel o şansă egală la educaţie timpurie de calitate copiilor săraci.

De ce ar trebui să investim în educaţia timpurie?

Majoritatea copiilor din familii foarte sărace, care încep şcoala fără să fi beneficiat de educaţie timpurie, sfârşesc prin a abandona pentru că nu reuşesc să ţină pasul cu colegii lor. Mai mult de 75% dintre copiii săraci (majoritatea de etnie romă) nu termină opt clase, ceea ce, având în vedere condiţiile de deprivare materială severă în care trăiesc, este explicabil. Lipsa educaţiei, combinată cu discriminarea, conduce la decalaje foarte mari în integrarea pe piaţa muncii şi în rate de productivitate extrem de reduse, comparabile cu ratele medii din cele mai sărace 25%  de ţări din lume. Un raport al Băncii Mondiale din 2012 arată că inegalităţile încep devreme: în România, doar 37% dintre copiii romi de 3-6 ani sunt înscrişi la grădiniţă, comparativ cu Bulgaria 45% şi Ungaria 76% şi cu media naţională de 78,8%. 

Conform Laureatului Premiului Nobel pentru Economie, James Heckman, programele de educaţie timpurie au o recuperare a investiţiei de la 4 la 10 ori mai mare decât orice altă intervenţie anti-sărăcie. Banii cheltuiţi pe intervenţii mai târziu în viaţă au un impact foarte mic dacă intelectul copiilor nu a fost stimulat de la o vârstă fragedă. Un studiu al Băncii Mondiale arată că România ar câştiga un miliard de euro pe an în productivitate şi venituri din taxe dacă cei mai săraci cetăţeni ai ţării ar fi educaţi.

"Consider că orice proiect care vine în sprijinul persoanelor defavorizate este important, cu atât mai mult atunci când este vorba despre copii. Într–o societate modernă, educaţia este unul dintre principalele mijloace de dezvoltare sănătoasă. Programul Fiecare Copil în Grădiniţă reprezintă o şansă reală pe care Asociaţia OvidiuRo o oferă familiilor din România care nu îşi permit să îşi susţină educaţional copiii. Investiţiile în învăţământ, de care pot să beneficieze segmentele mai sărace ale populaţiei, nu numai că vor reduce inegalitatea, dar vor asigura şi o creştere economică semnificativă pe termen lung. Misiunea Asociaţiei OvidiuRo este una lăudabilă şi demnă de urmat", a declarat Adrian Ţuţuianu, Preşedinte Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

"Copiii care au beneficiat de o educaţie timpurie se simt atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar", a spus la rândul ei, prof. Luminiţa Preda, Inspector Şcolar General Dâmboviţa.

Misiunea Asociaţiei OvidiuRo (înfiinţată în 2004) este ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educaţie timpurie de calitate şi să devină, astfel, un membru activ al societăţii. Programul Fiecare Copil în Grădiniţă (FCG) a fost lansat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei în 2010 şi, în prezent, sprijină 1500 de copii din 25 de comunităţi. FCG a crescut frecvenţa regulată a copiilor la grădiniţă de la mai puţin de 40% la peste 80%, cu ajutorul condiţionării prezenţei zilnice la grădiniţă de acordarea unor tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună. OvidiuRo îşi propune ca, pe termen lung, să transforme FCG în program naţional, cu finanţare publică.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite