Grupul HeidelbergCement se preocupă de promovarea şi conservarea biodiversităţii în carierele miniere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a treia oară, HeidelbergCement iniţiază Quarry Life Award, competiţie internaţională ştiinţifică şi educaţională menită descoperirii de noi idei pentru promovarea şi conservarea biodiversităţii în carierele miniere.

Aceste habitate unice vor reprezenta din nou arii deschise pentru efectuarea de cercetări. Mulţumită competiţiei Quarry Life Award, tinerii – studenţi, absolvenţi şi cercetători – vor avea ocazia de a pune cu adevărat în valoare un sit minier, din punct de vedere educaţional şi al protejării mediului.

„Compania noastră este dedicată promovării excepţionalei flore şi faune locale din carierele şi balastierele pe care le operează în întreaga lume”, a declarat domnul Bernd Scheifele, CEO al HeidelbergCement. 

„Credem că ideile şi proiectele de cercetare pot îmbunătăţi cunoştinţele pe care le avem despre valoarea biologică a carierelor, contribuind astfel, mai departe, la protejarea şi promovarea biodiversităţii. Iată de ce, pentru a treia oară consecutiv, organizăm Quarry Life Award.”

Quarry Life Award se va derula în peste 20 de ţări din Europa, Africa, Asia Centrală şi regiunea Asia-Oceania. Studenţii şi oamenii de ştiinţă, precum şi ONG-urile pot participa prin prezentarea unei propuneri de proiect până la data de 1 martie 2016, pe site-ul www.quarrylifeaward.ro.

Pentru această ediţie, competitorii pot elabora un proiect într-una dintre următoarele categorii: 

Cercetări în domeniul habitatelor şi speciilor

Managementul biodiversităţii

Educaţie şi iniţiative de conştientizare

Dincolo de limitele carierei

Proiecte pentru clase de elevi

Cele mai bune cinci propuneri de proiect din fiecare ţară vor fi selectate pentru a intra în faza de lucru în teren pe baza valorii adăugate pentru natură şi societate, aspectelor legate de inovaţie, fezabilitate, creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului şi implicarea factorilor de interes.

Din aprilie până în septembrie 2016, toate proiectele selectate vor concura simultan la nivel naţional şi internaţional şi vor fi evaluate individual de jurii atât naţionale, cât şi internaţionale. La nivel naţional, cele mai bune idei vor fi recompensate cu premii de 1.500 de euro, 3.000 de euro, respectiv 5.000 de euro. La nivel internaţional, cel mai bun proiect din fiecare categorie va fi distins cu premii de câte 10.000 de euro, iar cel mai bun proiect din toate categoriile va primi Marele Premiu, în valoare de 30.000 de euro. Proiectele câştigătoare vor fi desemnate în toamna anului 2016.

Quarry Life Award în România

În România, 3 cariere de calcar, o carieră de agregate şi o balastieră îşi vor deschide porţile pentru a permite implementarea practică a proiectelor participante. 

Cariera Bicaz Chei - calcar                         

Cariera Băiţa Crăciuneşti - calcar 

Cariera Lespezi - calcar 

Cariera Iglicioara - agregate 

Balastiera Slătioara - agregate       

                                                  

Informaţii suplimentare sunt disponibile online pe site-ul www.quarrylifeaward.ro

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite