FOTO 11 elevi din Pucioasa, de la aceaşi clasă, au ajuns la spital. Nimeni nu ştie ce au avut. Şcoala este pasibilă de amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11 elevi de clasa a V-a, de la Şcoala Nr. 4 din Pucioasa, au ajuns la spital, miercuri, după ce s-au simţit rău în timpul orelor. Cei mici au acuzat stări de moleşeală, greaţă şi dureri abdominale. Cazul este cu atât mai suspect, cu cât cei mici învaţă în aceeaşi clasă.

image

“La momentul aceasta au probleme 11 copii. Pe data de 22 februarie, doamna profesoară de religie care avea ore la această clasă a semnalat că mai mulţi copii se simt rău. Prezentau stări de vomă, leşin şi greaţă. Am solicitat să vină părinţii de acasă, iar unii dintre ei au mers la medicii de familie, alţii nu. A doua zi, din cei 11 copii plecaţi acasă s-au întors la şcoală doar trei, dar şi a doua zi se simţeau rău şi i-am trimis acasă”, ne-a spus Claudia Ionescu, directorul Şcolii Nr. 4 Pucioasa.

O anchetă comună DSV-DSP a fost pornită imediat la şcoală.

“Nu ştim care ar putea fi cauzele. Nu mai sunt copii cu probleme de la nicio altă clasă. Elevii nu au consumat laptele şi cornul. Nu au mâncat nimic împreună. Au venit cu microbuzul şcolar direct de acasă. Au intrat la ora 11.00 iar la ora 13.00 li s-a făcut rău. Copiii nu consumau apă din reţeaua publică. E suspect ce se întâmplă. Cei de la DSP au luat mai multe probe şi vom vedea cauza concretă a acestor îmbolnăviri”, mai spune directoarea.  

Şcoala Nr. 4 pasibilă de sancţiune din partea DSP

Deocamdată nimeni nu ştie care este cauza îmbolnăvirilor. Medicii, dar şi cadrele didactice aşteaptă rezultatul analizelor de laborator.  

“Din 20 de copii prezenţi la cursuri, 11 copii au prezentat o simptomatologie care a constat în greaţă şi vărsături. Momentan ancheta este în derulare. În cauză putem vorbi şi despre condiţiile de microclimat, pentru că era foarte cald în clasă. Cauzele pot fi multiple”, ne-a spus Marinela Popa, purtătorul de cuvânt al DSP Dâmboviţa.

Pentru că vorbim o anchetă demarată după ce cazul a ajuns în presă, DSP Dâmboviţa poate decide să sancţioneze şcoala prin avertisment sau amendă pentru că a anunţat incidentul.

image

“DSP Dâmboviţa nu a fost notificată cu privire la acest incident epidemiologic. De îndată ce am aflat o echipă mixtă a mers la şcoală”, mai spune Marinela Popa.

Deocamdată totul pare bine la prima vedere, spun reprezentanţii DSV. “Am verificat condiţiile de depozitare a produselor, provenienţa produselor. Deocamdată nu am găsit nicio problemă”, ne-a spus un doctor de la DSVSA Dâmboviţa, aflat în control.

În urmă cu un an, la Pucioasa a fost un scandal imens cauzat de apariţia unei bacterii periculoase - Clostridium -  în apa de consum a Barajului Pucioasa, principala sursă de apă potabilă din oraş.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite