FOTO / RECORD de vizitatori la "Noaptea Muzeelor", în Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul cultural "Noaptea Muzeelor 2013" a reuşit să crească gradul de acces şi de participare al tinerilor la evenimentele desfăşurate în cadrul muzeelor.
Programul cultural "Noaptea Muzeelor 2013" a reuşit să crească gradul de acces şi de participare al tinerilor la evenimentele desfăşurate în cadrul muzeelor.

A IX-A ediţie a "Nopţii Muzeelor" a însemnat pentru Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească, un adevărat succes. Dacă anul trecut, doar  3.000 de vizitatori au trecut pragul instituţiilor de cultură, în acest weekend, peste 8.000 de oameni au ales să urmărească programul oferit de autorităţi.

Anul acesta, programul s-a desfăşurat în mai multe locaţii ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească: Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie şi Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, intrarea fiind liberă.

       

Pe lângă vizita în muzee, publicul prezent a participat şi la concertele susţinute de : corul de cameră “PRELUDIU” din Bucureşti, dirijor prof. Voicu Enăchescu şi corala “APASSIONATO”, dirijor prof. Florin Emil Nicolae Badea. Seara a fost completată de spectacolul susţinut de elevii  Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte şi vizionarea de film istoric.

     

Prin diversitatea evenimentelor oferite, programul cultural Noaptea Muzeelor 2013 şi-a atins scopul, şi anume, creşterea gradului de acces şi de participare al tinerilor la evenimentele desfăşurate în cadrul muzeelor.

Publicul participant a avut posibilitatea să viziteze gratuit expoziţiile  permanente ale Muzeului de Artă, Muzeului de Istorie, Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti,  Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Casa Atelier  “Gheorghe Petraşcu”,  dar şi vizitarea expoziţiei temporare ,,Vizitele familiei regale a României în judeţul Dâmboviţa (1866 - 2010)” ce ilustrează prin intermediul unor valoroase obiecte de patrimoniu (fotografii, cromolitografii, cărţi poştale, uniforme, hărţi, planuri, medalii, monede, matrice sigilare,  documente de arhivă, publicaţii) importanţa şi atenţia acordată de familia regală judeţului Dâmboviţa. 

LOCAŢII:  

Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189

Muzeul de Artă, str. Calea Domnească, nr. 185 

Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, str. CaleaDomnească, nr. 181 

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi, str. Calea Domnească, nr. 181.

Casa Atelier  “Gheorghe Petraşcu”, str. Baratiei, nr. 24

Data: 18 Mai 2013, orele 18:00 – 24:00 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite