Erupţiile dentare fără dureri la copii. Ce  „soluţii magice“ ne îndeamnă specialiştii să cumpărăm numai din farmacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se poate ca unii bebeluşi să suporte destoinici erupţiile dentare, fără să facă niciun fel de criză. Însă, de cele mai multe ori, această etapă din evoluţia nou-născuţilor este însoţită de momente extrem de dureroase, care-i fac să plângă în miez de noapte. Aceste stări sunt asociate, de regulă, şi cu febră.

Medicii sunt de acord ca durerea asociată erupţiei dentare nu apare numai în perioada în care muchia dintelui sparge efectiv gingia, ci şi mult mai devreme, atunci când mugurii dentari abia încep să se dezvolte. Astfel că cel mic s-ar putea să fie morocanos din cauza asta cu mult timp înainte ca gingia lui să arate vreo modificare. 

Ce soluţii există

"Sunt soluţi diverse. Se găsesc foarte multe jucării în farmacii speciale. Sunt obiecte de ros, pe care le pot freca în guriţă, de la suzetă specială pentru gingii. Numai din farmacie este bine să fie achiziţionate. De asemenea, există sprayuri antiinflamatorii cu care se pulverizează pe toată suprafaţa gingiei. Mai sunt şi geluri care se aplică local. Medicamentele antiinflamatorii se dau atunci când cel mic face febră. Erupţia se manifestă în etape. Începe de pe la şase luni şi durează până pe la un an, un şi jumătate şi doi ani. La prima erupţie e mai greu şi durează până la un an", ne spune dr. Mărioara Ştefan, medic pediatru.

Mai mult, suptul alină durerile de la nivelul gingiilor, datorită mişcărilor repetitive şi a presiunii exercitate pe suprafaţa gingiei. Suptul la sânul mamei oferă şi o stare de bine, de linişte şi calm. De fapt, specialiştii au arătat ca alăptarea este însoţită de o secreţie mare de endorfine, hormonul fericirii, potrivit clubulbebelusilor.ro.

Ca "elemente ajutătoare" mai putem adăuga periuţa de dinţi, cu care cei mici adoră să se joace, dar şi morcovul, fiind printre primele alimente introduse la începutul diversificării.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite