Elevii vor avea parte de „o vară de poveste”, la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până acum s-au înscris peste 120 de copii
Până acum s-au înscris peste 120 de copii

Luni, 2 iulie 2018, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa deschide tabăra de creaţie ”O vară de poveste”, ediţia a VII-a.  Anul acesta, în cadrul taberei de creaţie funcţionează 8 ateliere.

Vor fi ateliere de  icoane pe sticlă, pictură naivă, olărit, sculptură în piatră, hand-made, micul artizan, decoraţiuni din hârtie, mărgele şi mărgeluţe.

Până acum s-au înscris peste 120 de copii. În ziua de vineri, o parte dintre ei vor participa la o excursie de documentare. Anul acesta vor merge în judeţul Braşov, în comuna Măieruş, la o Fermă de capre, unde vor experimenta mâncarea tradiţională, familiarizarea cu o zi trăită în satul de altădată.

De asemenea, începând cu ora 11,30, va avea loc un eveniment unic: transformarea unor obiecte din lut, uscate în prealabil, în obiecte utilitare de uz gospodăresc, prin arderea lor în cuptorul de ars ceramică. 

„Anul trecut, în cadrul Departamentului de Cultură Tradiţională am iniţiat un proiect de salvgardare a acestui meşteşug tradiţional, olăritul, prin construirea unui cuptor de ars ceramică. Trebuie să menţionăm faptul că a fost construit în tehnică tradiţională, de către un meşter adus chiar de la Gheoboaia, Ioniţă Gheorghe. Tot el este cel care susţine aceste ateliere de olărit, fiind un colaborator apropiat al CJCD”, se arată într-un comunicat al Centrului de Cultură Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite