Deputatul Radu Popa, despre Vadim Tudor: a fost un patriot, a iubit România
0Corneliu Vadim Tudor, fondatorul PRM, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău. Deputatul Radu Popa, fost jurnalist îşi aduce aminte cum era Vadim în timpul interviurilor.
"L-am cunoscut destul de bine. Am făcut câteva interviuri fantastice cu el. M-au fascinat mereu capacitatea lui teribilă de memorare şi uşurinţa cu care construia pamflete. De câteva ori m-a brăzdat şi pe mine, dar nu i-am purtat ranchiună, avea talent. A avut bune şi rele, dar, peste toate, a fost un patriot, a iubit România şi vom vedea de acum încolo cât de mult ne vor lipsi patrioţii cu ştiinţă de carte. Acum, toate cuvintele se zbat în ţărână şi durerea ne confiscă adevărul. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace", a scris Radu Popa, deputat de Târgovişte, pe pagina sa de Facebook.
Starea lui Corneliu Vadim Tudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineaţa, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. La câteva ore după intervenţia chirurgicală, Corneliu Vadim Tudor a decedat.
Corneliu Vadim Tudor s-a născut la 28 noiembrie 1949, la Bucureşti. În anii ‘70-‘80, a fost ziarist la „România liberă“ şi la „Agerpres“. A intrat în cercul oamenilor de cultură prin intermediul scriitorului Eugen Barbu, cel care i-a devenit mentor. A fost acuzat de plagiat şi a scris nenumărate ode Ceauşeştilor, rămânând până la moarte un aprig apărător al memoriei fostului dictator.
La Revoluţie a stat ascuns în casă câteva zile, fiind perceput ca un nomenclaturist. După ce furia revoluţionară s-a evaporat, Vadim a înfiinţat, cu acceptul fostului prim-ministru Petre Roman, revista „România Mare“. Dintr-o publicaţie care se voia a fi culturală, „România Mare“ a devenit un furtun de abjecţie, cu care Vadim a stropit fără ezitare în toată clasa politică românească. În paginile publicaţiei, Vadim a practicat un limbaj violent, antisemit şi rasist, fiind de multe ori adus în faţa justiţiei pentru calomnie şi discriminare.
Apogeul lui Vadim. Filmul alegerilor din anul 2000
Corneliu Vadim Tudor a murit. Momente memorabile cu „Tribunul“ la emisiuni TV
Pe aceeaşi temă:
A murit Corneliu Vadim Tudor. La sediul PRM Constanţa se primesc condoleanţe
Familia lui Vadim Tudor. Cine e soţia şi ce spuneau cele două fete despre tatăl lor
Familia lui Vadim Tudor. O frică a Tribunului: „Mă sperie ideea de a fi bunic!”