„Târgovişte“, una dintre puţinele piese hip-hop cu profil istoric compuse de artiştii din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Marius Gheorghe, cunoscut cu numele de scenă Amer1knu, are 31 de ani şi este din Tâgovişte. Este pasionat de hip-hop de la o vârstă fragedă. Trupele BUG Mafia şi La Familia l-au inspirat atunci când a decis să pornească pe acest drum.

image

"Muzica pentru mine înseamnă un mod de a transmite celorlalţi gândurile tale, un mod de a reda în versuri realitatea în care trăim, cu părţile ei bune sau proaste. Înseamnă plăcere şi bunăstare, leac pentru suflet. Mesajele transmise de mine sunt cele care au ca scop cunoaşterea, păstrarea sau reîntoarcerea la valorile morale. Pe de altă parte mai sunt şi cele antisistem care se referă în mod direct la mecanismul foarte nociv care s-a creat de către oameni de-a lungul timpului, paradoxal, contra oamenilor”, spune Amer1knu.

Anul asta se împlinesc 17 ani de când cântă. A compus multe piese de-a lungul timpului, însă nu toate au fost publice sau incluse într-un album. De asemenea, puţine dintre ele au fost postate în mediul virtual. 2016 ar putea fi anul în care Bogdan scoate la rampă primul său proiect solo.

“Primul om care mi-a dat posibilitatea să urc pe o scenă a fost domnul regizor Dan Ţopa, căruia îi mulţumesc. Acum colaborez mai mult cu artişti locali, care-mi sunt, în primul rând, şi prieteni. Aici îi pot enumeră pe Brbk, omul cu care am înfiinţat şi un label, BlackOut Records, pe care intenţionăm să-l oficializăm, Secţiunea Sălăjan, Arssura, Byga (C.I.A.), Cosy şi pe viitor vor fi şi alţii”.

Primul cântăreţ de gen care a abordat latura istorică a fostei Cetăţi de Scaun

“Am compus «Târgovişte», una dintre puţinele piese hip-hop cu profil istoric din România, exclusiv pentru fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti - Târgovişte, oraşul unde m-am născut şi am crescut şi trăiesc acum. «Din toate ce s-au întâmplat» e altă piesă de suflet, care a fost compusă în urma ataşamentului enorm faţă de clubul Rapid Bucureşti, eu făcând parte din galeria Rapidului cam tot din perioada de când m-am apucat de muzică. Această piesă se aude în difuzoare înaintea fiecărui meci pe stadionul Giuleşti şi în pauze”, mai spune Amer1knu.

Cântă pe unde apucă şi adună lume bună 

“În ultima perioada cele mai multe evenimente le-am avut în Târgovişte, în cadrul unor concerte în care au fost prezenţi artişti că Cedry2k, Dragonu, Sişu Tudor, Haarp Cord, Chimie, Alan&Kepa, Secţiunea Sălăjan, C.I.A. dar şi propriile evenimente, apoi prin diferite locaţii din ţară. Locaţiile variază, pot fi pub-uri, cluburi, scene în aer liber, locuri în care se ascultă astfel de muzică. În anii precedenţi am parcurs toată ţară cu artişti consacraţi din acest gen muzical. Deocamdată nu îmi câştig existenţa din muzică, nefiind atât de comercial precum alţi artişti”

De ce cântă 

Amer1knu, ca orice alt cântăreţ de gen, este mâhnit de ce se întâmplă la momentul ăsta în România, motiv pentru care încearcă să schimbe mentalităţi. “Ăsta e şi "filmul" pe care merg acum! Am făcut multe greşeli în viaţă fiind un om vicios, poate mult prea vicios. Un prieten îmi spunea că <<toţi avem vicii dar tu parcă le ai pe toate>>. Acum cânt exact despre propriile greşeli şi de plata lor şi caut ca mesajul meu să ajungă în primul rând la tineri, care sunt cei mai tentaţi să calce strâmb în viaţă”. 

image

“Toţi am fost într-un fel sau altul golani” 

Bogdan nu a considerat că facultatea îl face mai deştept sau că îl va feri de şomaj, aşa că nu a ales un sistem de învăţământ superior. “Nu credeam că dacă voi face şi o facultate la care majoritatea se duc la sesiuni şi atât, voi fi mai cultivat decât sunt acum. Plus că majoritatea au pierdut mult timp şi bani pentru a rămâne apoi şomeri. Am observat cu tristeţe că sunt mulţi oameni cu studii superioare care nu ştiu măcar să formuleze corect o frază. Pe viitor caut să mă împac cu mine însumi în primul rând, voi încerca să-mi întemeiez o familie, să las ceva în urma mea. Am ajuns la 31 de ani şi de acum percepţiile despre viaţă încep să prindă alt contur. Toţi am fost într-un fel sau altul golani la un moment dat însă acestea sunt etape din viaţă care vin şi se duc. Voi scrie în continuare, hrănindu-mi propriul suflet şi probabil şi al altora”, conchide artistul târgoviştean.

Pe lângă muzică, Amer1knu îşi câştigă existenţa lucrând în cadrul unei companii de letterbox marketing, unde ocupă postul de “şef trafic curierat”.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite