Cum a contribuit Cetatea de Scaun a Târgoviştei la câştigarea Războiului de Independenţă din 1877

Puterile semnatare ale tratatului de pace de la Paris, de după Războiul Crimeii, parafrazează la Londra un protocol: se recomandă Înaltei Porţi să acorde unele libertăţi popoarelor supuse, printre care şi Ţara Românească.

Pentru că Înalta Poartă refuză să facă acest lucru, în luna martie 1877 România declară război turcilor, considerând că a venit momentul ieşirii sale din starea de suzeranitate faţă de Imperiul Otoman, astfel fiind mobilizată armata.

Războiul de Independenţă al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite la Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. În urma acestui război, România a obţinut independenţa faţă de Imperiul Otoman. 

Aproximativ 120.000 de soldaţi au fost masaţi de-a lungul Dunării pentru apărarea ţării în faţa unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman în aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.

Aportul Târgoviştei la câştigarea războiului

“În incinta Curţii Domneşti se construiesc 10 cuptoare cu o capacitate, pe zi, de 30 de ocale de pâine pentru armatã, în urma dispoziţiei ministrului de interne I.C. Brătianu, transmisă Prefecturii de a lua măsuri de aprovizionare cu făină; mai sunt construite alte două cuptoare pe proprietăţi particulare. Se fac rechiziţii de cai de la locuitori ai oraşului şi din altelocalităţi ale judeţului; se asigură de către primăria oraşului transportul de ostaşi şi materiale după ce, la 6 aprilie, s-a publicat decretul de mobilizare generală a armatei (aprilie). Are loc la Şcoala Nr. 1 o întrunire publică pentru înfiinţarea unui comitet al cărui scop este strângerea de ofrande pentru armată”, se arată în lucrarea Enciclopedia Târgoviştei.

Autorităţile au trecut la colectarea de alimente, “cereale, vite, flanele, obiele, sumane, zeghi, iţari, cojoace”. 

“Direcţiunea Gimnaziului „Ienăchiţă Văcărescu” acţionează pentru crearea unui comitet de organizare a unor reprezentaţii teatrale. De pildă, fondurile obţinute de la spectacolul „Cetatea Neamţului” sunt puse la dispoziţia armatei. Locuitorii Târgoviştei şi ai judeţului donează 6660 de mii de lei, contravaloarea a 111 puşti „Peabody”. Bulgarii, aşa-zişii sârbi din cartierul de sud al Târgoviştei, pun la dispoziţia armatei mari cantităţi de zarzavaturi, dar şi bani obţinuţi din vânzarea pe piaţă a acestora (30 aprilie).  Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor proclamă independenţa de stat a României”.

FOTO visitromanati.wordpress.com

Mihail Kogălniceanu declară în faţa Adunării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare [...]. Suntem în  stare de război cu Turcia [...] noi suntem o naţiune liberă şi independentă”. 

Ambele camere parlamentare, prin moţiuni istorice iau act de ruperea relaţiilor cu Înalta Poartă, proclamând independenţa absolută a României. Primarul oraşului, Niţă Fusea, în numele târgoviştenilor, “care au salutat cu real entuziasm declanşarea ostilităţilor cu Imperiul Otoman”, transmite comandantului Diviziei I, colonelul Logadi, aflată la Dunăre, satisfacţia de a-i fi primit pe turci, după două sute de ani, altfel decât cu pâine şi sare, adică cu foc. 

“Răspunsul comandantului diviziei relevă că „Vuietul armatelor române trebuie să aibă un răsunet în acea veche capitală ce nu a uitat cât de plăcut e acest vuit, când el este produs pentru apărarea ţării în contra unei nedrepte npvpliri”. 

La intrarea în război cei mai mulţi târgovişteni sunt în rolaţi în Regimentul III Linie, Regimentul VII Dorobanţi şi în Regimentul IV Călăraşi, care au luptat eroic la Plevna, Rahova şi Vidin (9 mai). La apelul guvernului „braţe avem, dar n-avem arme”, la Târgovişte se constituie un comitet cetăţenesc pentru procurarea de armament, răspunzându-se astfel şi apelului făcut de prefectul judeţului: „Fraţi orăşeni şi judeţeni! Armata română se luptă peste Dunpre pentru independenţă [...]. Iubiţi judeţeni, nu ne îndoim că veţi grăbi [...] contribuind fiecare [...] cu mijloacele de care dispuneţi pentru cumpărarea de arme”. 

Astfel, dâmboviţenii au contribuit financiar la cumpărarea a 5.000 de puşti. Se constituie o comisie pentru înfiinţarea unui spital destinat răniţilor aduşi de pe frontul din nordul Bulgariei. Spitalul este organizat în cazarma Arsenalului Armatei (6 camere şi salonul de hotel), fiind echipat cu 300 de paturi din donaţii. La Mănăstirea Dealu a luat fiinţă şi un spital provizoriu pentru prizonierii turci. 

În Târgovişte, acţionează „Comitetul doamnelor pentru ajutorul răniţilor”, cât şi un „Comitet de Doamne şi Bărbaţi”. 

În toamna lui 1877 soseşte la Mănăstirea Dealu primul lot de 800 de prizonieri otomani. Prizonierii sănătoşi sunt puşi să lucreze pe la diferiţi proprietari din judeţ până la repatrierea din vara anului următor (18 octombrie). 

“Colonelul Vlădescu, comandantul Brigăzii I, raportează comandantului Diviziei a II-a, colonelul Mihail Cerchez, că ostaşi ai Regimentului III Linie au „luat un drapel, 5 tunuri de munte, 15 tunuri de  diferite calibre, 350 cai şi mai multe mii de prizonieri”. Sunt propuşi pentru acordarea medaliei „Virtutea Militară” 276 de soldaţi, şi 8 ofiţeri pentru „Steaua României”(29noiembrie). Regimentului III Linie, din care face parte şi ASR principele Ferdinand cu grad de sublocotenent în Compania a 2-a, îi revine misiunea de onoare de a asigura garda comandantului armatei otomane de la Plevna, Osman-Paşa, dus în prizonierat la Mănăstirea Dealu (decembrie)”, se mai arată în lucrarea citată.