Consilier local din Dâmboviţa, cercetat pentru avere nejustificată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consilier local din comuna Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru avere nejustificată şi fals în declaraţii.


Tudor Dorobanţu deţine începând cu data de 09 ianuarie 2006, funcţia de Secretar general al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe AGROSTAR- Bucureşti, iar începând cu mandatul 2008 -2012 deţine şi funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa.

În aceste condiţii, Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Ploieşti în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Tudor Dorobanţu în perioada exercitării funcţiei publice, împreună cu familia.

Întrucât Tudor Dorobanţu nu a menţionat în declaraţiile de avere înregistrate la FNSAATDSC AGROSTAR şi în declaraţia de avere depusă la Primăria comunei Corbii Mari împrumuturile contractate în anul 2011 de la diverse persoane fizice, au rezultat indicii privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 326 din Noul Cod Penalal României, conform căruia „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Având în vedere aspectele menţionate mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 326 din Noul Cod Penal al României.

Tudor Dorobanţu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite