CJ Dâmboviţa va planta zeci de mii de puieţi pe marginea Drumurilor Judeţene
0
După problemele înregistrate în anii trecuţi, când zăpada viscolită a făcut impracticabilă circulaţia pe anumite Drumuri Judeţene, CJ Dâmboviţa va lau măsura de a planta zeci de mii de puieţi pe marginea drumurilor.
"Mi-am fixat câteva obiective foarte clare. Am discutat cu Direcţia Silvică să îmi asigure câteva zeci de mii de puieţi pentru plantarea pe marginea DJ-urilor. Îi vom primi. Luna aceasta este luna pădurii. Am să discut cu primarii din localităţile pe unde trec drumurile să mă ajute cu cetăţenii pentru plantare. Cred că este bine să avem pomi plantaţi pe marginea tuturor Drumurilor Judeţene", a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa.
În "Luna Pădurii", Direcţia Silvică Dâmboviţa a plantat pe un hectar de teren,5.700 de puieţi de stejar, frasin, tei, mojdrean si mar pădureţ. Împădurirea a avut loc la marginea localităţii Ulieşti.