CJ Dâmboviţa, executat silit pentru o datorie de 3,5 mil. lei, reprezentând corecţii financiare la Parcul Industrial Moreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa este executat silit pentru suma de 3,5 milioane de lei, reprezentând cuantumul unei corecţii financiare la proiectul cu fonduri europene derulat la Parcul Industrial Moreni, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa,Adrian Ţuţuianu.

''Vestea rea este că săptămâna trecută a început executarea silită a consiliului judeţean pentru o sumă de 35 de miliarde de lei vechi, corecţie financiară aplicată pe Parcul Industrial de la Moreni. Încercăm o contestaţie la executarea silită şi vom încerca şi o eşalonare cu Ministerul Dezvoltării Regionale a plăţii acestei sume'', a precizat Ţuţuianu. 

Acesta spune că instituţia pe care o conduce are mari probleme din cauza corecţiilor financiare aplicate proiectelor europene. Adrian Ţuţuianu afirmă că responsabili pentru aceste corecţii sunt cei care au condus consiliul judeţean în mandatul trecut, când s-au contractat şi derulat proiectele europene. 

''Este corecţie financiară aplicată după închiderea proiectului. După închiderea proiectului s-au făcut lucrări de reabilitare a Parcului Industrial de la Moreni şi, pentru că au fost anumite probleme în derularea achiziţiilor publice, avem această situaţie pe care eu am gestionat-o de un an de zile, am contestat-o, s-a refăcut verificarea, iar astăzi nu mai am decât această soluţie de contestare a executării la instanţa de judecată şi soluţia unei eşalonări la plată'', a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. 

Plata corecţiilor, spune Ţuţuianu, împiedică finanţarea altor proiecte de interes public. ''Asta arată ce consecinţe produc, la un moment dat, corecţiile financiare. 35 de miliarde de lei vechi înseamnă jumătate din ce încasează judeţul Dâmboviţa într-o lună de zile. Cetăţenii trebuie să ştie că din cauza acestor corecţii nu pot asigura finanţarea pe alte proiecte care sunt utile, necesare şi aşteptate de cetăţeni'', a adăugat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. 

Parcul Industrial de la Moreni, judeţul Dâmboviţa, a fost reabilitat prin Programul Operaţional Regional, cu o finanţare de peste 10 milioane de euro. Execuţia lucrărilor de modernizare a infrastructurii Parcului Industrial Moreni a fost atribuită în luna ianuarie 2011. 

Parcul Industrial Moreni a fost înfiinţat în 2001 prin divizarea uzinei de armament Automecanica Moreni. În judeţul Dâmboviţa mai funcţionează încă două parcuri industriale, unul la Mija şi altul la Priboiu. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite