Alegeri parlamentare 2016. Votanţii uitaţi de candidaţi, care vin mereu de la urne. „La votare mergem de fiecare dată, nu contează cum este vremea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doamna Alexandrina, iubitoare a portului şi tradiţiilor româneşti, spune că nu a lipsit niciodată de la vot
Doamna Alexandrina, iubitoare a portului şi tradiţiilor româneşti, spune că nu a lipsit niciodată de la vot

Alegeri parlamentare 2016. Nu mai au nicio speranţă pentru ei, însă pentru copiii şi nepoţii lor îşi doresc o Românie frumoasă, scăpată de toţi penalii din Parlament. Chiar dacă locuiesc la trei kilometri de cea mai apropiată secţie de votare, sătenii dintr-o comună din Dâmboviţa merg la fiecare scrutin să îşi exercite dreptul electoral.

Alegeri parlamentare 2016. În satul Vârf, din comuna dâmboviţeană Râul Alb, de o frumuseţe rară, mai sunt doar cinci familii, din câteva zeci câte era până în 2000. Tinerii au plecat la muncă, ba în oraşele din ţară, ba în străinătate. Au rămas doar bătrânii care-şi mai duc traiul de pe o zi pe alta. 

parlamentaredb

Chiar dacă şi-a pierdut speranţa într-un trai mai bun, doamna Alexandrina, iubitoare a portului şi tradiţiilor româneşti, în vârstă de 68 de ani, trăieşte alături de soţul ei, nea Grigore, în vârstă de 83 de ani, departe de civilizaţie. Spune că merge de fiecare dată la vot pentru că nu vor să lase ţara pe mâinile oricui.

“Ce ne rezervă viitorul. La asta ne aşteptăm. Pe la noi nu a venit niciun cancidat. La votare mergem de fiecare dată, nu contează de vreme. Ne-am dus pe ploaie, pe zăpadă, pe ger, pe noroi. Avem mai bine de 3 kilometri până la secţie”, spune Alexandrina Savu.

Copii le sunt plecaţi, iar pe uliţă nu mai vezi decât vârstnici, trecuţi de 65-70 de ani. Cele mai multe case au fost părăsite pentru că bătrânii au murit iar tinerii au plecat după un loc de muncă.

“Am avea şi noi nevoie de pensii mai mari şi un drum bun pe aici. Copiii ne sunt plecaţi de mult. I-aş vrea lângă mine, dar dacă nu au serviciu în zonă au plecat şi ei în străinătate să câştige un ban. Nu mai e tineret pe aici”, ne-a spus Grigore Savu.

Alegeri parlamentare 2016. Prea puţini importanţi în ochii candidaţilor

parlamentaredb

Cu mâhnire în suflet, sătenii din Vârf spun că pe la porţile lor nu a trecut niciun candidat pentru a-şi spune probleme. Şi-ar dori în primul rând un drum asfaltat, dar în primul rând locuri de muncă în zonă pentru copiii lor care s-au dus către zonele urbanizate.

De candidaţi au aflat doar de la avizierul dispensarului din centrul comunei Râul Alb.  “Am mers să votez, dar m-am dus degeaba, pentru că dacă nu mă bazez pe mine nu fac nimic. Nu cunosc niciun candidat la parlamentare. La faţă nu i-am văzut”, spune Vasile Mihăloiu.

La nivelul judeţului Dâmboviţa au fost deschise 432 de secţii de votare pentru un număr de 433.374 de alegători. Aleg[torii au de ales între 138 de candidaţi: 32 defemei şi 106 bărbaţi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite