Actualizarea situaţiei privind evoluţia Pestei Porcine Africane. Cu cât au fost despăgubiţi, până acum, proprietarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pesta porcina bezdead

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 235 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 609 de focare (dintre care 9 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii de tip A).

Numărul focarelor active a scăzut cu 17 de la precedenta actualizare. În alte 11 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi. De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 545.022 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.473 de cazuri la mistreţi.

În total au fost stinse 2.282 de focare după cum urmează:

- 56 de focare în judeţul Satu Mare (dintre care unul într-o exploataţie comercială);

- 43 de focare în judeţul Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A şi unul într-o exploataţie comercială);

- 88 de focare în judeţul Buzău (dintre care unul într-o exploataţie de tip A);

- 3 focare în judeţul Maramureş;

- 190 de focare în judeţul Brăila (dintre care 15 în exploataţii comerciale);

- 190 de focare în judeţul Dolj;

- 12 focare în judeţul Vrancea;

- 97 de focare în judeţul Bihor;

- 150 de focare în judeţul Ialomiţa;

- 26 de focare în judeţul Ilfov (dintre care 2 în exploataţii comerciale);

- 136 focare în judeţul Giurgiu (dintre care 2 în exploataţii de tip A şi 3 exploataţii comerciale);

- 27 de focare în judeţul Argeş (dintre care 2 în exploataţii de tip A);

- 71 de focare în judeţul Olt;

- 54 de focare în judeţul Galaţi;

- 200 de focare în judeţul Teleorman;

- 95 de focare în judeţul Constanţa;

- 122 de focare în judeţul Călăraşi (dintre care 5 focare în exploataţii comerciale);

- 3 focare în judeţul Timiş;

- 10 focare în judeţul Sălaj;

- 586 de focare în Tulcea (dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A);

- 35 de focare în Arad (dintre care 2 focare în exploataţii de tip A);

- 3 focare în judeţul Covasna;

- 4 focare în judeţul Bacău;

- 18 focare în judeţul Botoşani;

- 2 focare în judeţul Vâlcea;

- 43 de focare în judeţul Prahova;

- un focar în judeţul Hunedoara;

- 2 focare în judeţul Mehedinţi;

- 2 focare în judeţul Iaşi;

- 9 focare în judeţul Vaslui (dintre care un focar într-o exploataţie comercială);

- un focar în judeţul Sibiu;

- un focar în judeţul Braşov;

- un focar în judeţul Alba;

- un focar în judeţul Neamţ.

Până la această data au fost despăgubiţi 14.800 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 403.373.620 de lei.

În judeţul Dâmboviţa sunt active 18 focare în prezent (dintre care 2 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A) şi 58 de cazuri la mistreţi. Au fost plătite despăgubiri pentru 56 de exploataţii din cele 66 afectate în valoare de 4.188.500 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite