Ţuţuianu către primari: "Vă rog să mă sprijiniţi în transformarea Companiei de Apă într-una de interes judeţean"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-a plâns, luni, la întâlnirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitarăă (ADI) Apă, că cel mai mare operator din judeţ, Compania de Apă, ar trebui reprezentată de fiecare comună, în funcţie de "averea" pe care o are, existând astfel, un echilibru la masa deciziilor.

"Vă rog să mă sprijiniţi în transformarea Companiei de Apă într-o companie de interes judeţean. Este anormal ca noi (nr. primarii) să dăm averea noastră Companiei de Apă, fiecare făcută pe diverse surse de finanţare, vorbesc de reţele şi de serviciu. Care e cea mai mare avere a Companiei? Clientul. Comuna Răzvad, să spunem, are 3.000 de gospodării conectate la apă. Asta înseamnă 10% din ce are Municipiul Târgovişte, dar nu are niciun punct de vedere de spus şi nicio capacitate pe sibiectul "apă".  Într-un mod anormal, compania asta a fost ţinută la Târgovişte pe ideea că ea a consitituit capitalul social cândva, capital în care e prinsă clădirea RAGC. Fiecare comună, fiecare oraş care este membru în ADI, nu are niciun cuvânt de spus. Eu vreau să modificăm actul constitutiv să modificăm două lucruri. Vreau să majorăm capitalul social al Companiei de Apă prin contribuţii de la toate Consiile Locale şi va fi suficient să punem fiecare câte un miliard, de exemplu, în anul ăsta, cu 30% avans la momentul când aprobăm hotărârea şi diferenţa anul viitor. Pune şi Consiliul Judeţean şi sunt 89 şi dintr-o dată se schimbă ponderea. Pe lângă asta vreau să stabilim un mod de vot în cadrul Companiei care să ţină cont de averea pe care o dă fiecare. Adică, un vot egal cu 100 de branşaţi. La fiecare 100 de branşaţi avem un vot în AGA. Sunt lucruri legale. Târgovişte rămâne acţionar majoritar", a spus Ţuţuianu.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

CATD a interzis utilizarea apei din reţea, la Aninoasa, după ce zeci de oameni au ajuns la spital

Patru şefi de servicii din Compania de Apă, suspendaţi pe durata cercetărilor, în cazul apei infestate de la Aninoasa

Dosar penal, după ce 100 de persoane s-au îmbolnăvit din cauza apei de la robinet

Prefectul judeţului Dâmboviţa a cerut demisia directorului Companiei de Apă

Zeci de persoane au ajuns la spital după ce au consumat apă infestată. Compania de Apă Târgovişte a remediat problema

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite